mandarin¹ sm [At: MUMULEANU, C. 10/7 / Pl: ~i / E: fr mandarin] Mare demnitar din vechea organizare politică și socială a Chinei, Indochinei și Coreei.

MANDARIN¹, mandarini, s. m. 1. Înalt demnitar în China veche. A rămas tot solemn și țîfnos ca un mandarin. C. PETRESCU, C. V. 362. Mandarini, stînd laolaltă, Spun că semne sînt de ploaie. MACEDONSKI, O. I 205. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin Sub cortelul de crep galbin. ALECSANDRI, P. III 88. 2. Fig. Persoană care se consideră superioară celorlalte și manifestă dispreț față de oamenii simpli și de munca lor. La acest curent s-au alipit cîțiva mandarini ai păturii intelectuale. IBRĂILEANU, SP. CR. 171.

MANDARIN¹ s.m. 1. Înalt funcționar din vechea Chină, din Indochina și Coreea. 2. (Ironic) Cel care manifestă dispreț față de oamenii simpli. [< fr. mandarin, cf. port. mandarin < sanscr. mantrin – consilier].

MANDARIN¹ s. m. 1. demnitar indigen din Indochina; înalt funcționar din China feudală și Coreea. 2. intelectual cultivat, cu personalitate, influent, cu multe titluri. ◊ (ir.) personaj important. (< fr. mandarin)

mandarin s. m. Om de litere influent; om cultivat care deține multe titluri ◊ „În credința [intelectualilor ei au] rolul formal de mandarini.” R.lit. 36/93 p. 3 (din fr. mandarin, it. mandarino; DN3)

MANDARIN¹ ~i m. Funcționar public din ierarhia superioară a Chinei feudale. /<fr. mandarin

mandarin m. nume ce se dă funcționarilor și învățaților chinezi: mandarini ’n haine scumpe de mătasă vișinie AL.

*mandarín m. (pg. mandarim, care pare a fi scr. mandalin, expert în petre prețioase, consilier, ministru ș. a.).Titlu dat de Europenĭ funcționarilor publicĭ în China. Fig. Iron. Personagiŭ influent. Arbore care produce mandarine.

mandarin s. m., pl. mandarini

mandarin s. m., pl. mandarini

mandarin (demnitar, arbust) s. m., pl. mandarini

MANDARÍN¹ (< fr.) s. m. 1. Nume dat de către portughezi demnitarilor indigeni din Indochina, extins apoi de către europeni la înalții funcționari publici din China Feudală. 2. Fig. (Ir.) Persoană importantă și influentă.

MANDARIN¹ s. m. Mare demnitar din vechea organizare politică și socială a Chinei, Indochinei și Coreei. Cf. MUMULEANU, C. 10/7. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin, sub cortelul de crep galbin. ALECSANDRI, P. III, 88. Mandarini, stind laolaltă, Spun că semne sînt de ploaie. MACEDONSKI, O. I, 205. A rămas tot solemn și țîfnos ca un mandarin. C. PETRESCU, V. 362, cf. id. Î. II, 108. ◊ (Depreciativ sau ironic, folosit ca epitet) La acest curent [junimist] s-au alipit cîțiva mandarini ai păturii intelectuale, cîțiva aristocrați ai profesiunilor liberale. IBRĂiLEANU, SP. CR. 171. Academia R.P.R. nu rămîne un for închis constituit din oameni „consacrați”, din „mandarini” inerți ai științei moarte. CONTEMP. 1949, nr. 126, 14/4. – Pl.: mandarini. – Din fr. mandarin.