JUCĂREA, -ICĂ, jucărele, s. f. Jucărioară. – Jucărie + suf. -ea. – Jucărică: cu schimbare de suf.

jucărea sf [At: PAMFILE, J. III, ap. DA / Pl: ~ele / E: jucărie + -ea] 1-8 (Șhp) Jucărioară (1-8).

jucărică sf [At: DA ms / Pl: ~ici / E: jucărie + -ică] 1-8 (Șhp) Jucărioară (1-8).

JUCĂREA, -ICĂ, jucărele, s. f. Jucărioară. – Jucărie + suf. -ea, -ică

JUCĂREA s. f. v. jucărică.

JUCĂRICĂ, jucărele, s. f. Diminutiv al lui jucărie. Este o vîrstă la care copilul întoarce capul plictisit de la jucărele. ANGHEL, PR. 179. – Variantă: jucărea s. f.

jucăríe f. (d. joc). Obĭect cu care se joacă copiiĭ (ca bilele, arșicele, soldațiĭ de plumb, păpușile ș.a.). Fig. Ceĭa ce e supus gustuluĭ saŭ puteriĭ altuĭa: acest pitic e o jucărie în mînile aceluĭ uriaș, corabia noastră era jucăria vîntuluĭ și a valurilor. Glumă, lucru ușor: această luptă n’a fost jucărie, algebra e o jucărie pentru el. – Fam. și jucărică, pl. ele.

jucărică s. f., g.-d. art. jucărelei; pl. jucărele

jucărie s. f., art. jucăria, g.-d. art. jucăriei; pl. jucării, art. jucăriile (desp. -ri-i-)

jucărică s. f., g.-d. art. jucărelei; pl. jucărele, art. jucărelele

jucărică s. f., pl. jucărele

JUCĂREA s. v. jucărioară.

JUCĂRICĂ s. v. jucărioară.

jucărea s. v. JUCĂRIOARĂ.

jucărică s. v. JUCĂRIOARĂ.

jucărele s.f. pl. (pop.) jucării.