ICONOLOGIE s. f. 1. Știință care are ca scop interpretarea simbolurilor, figurilor alegorice, emblemelor etc. 2. Disciplină care se ocupă cu descifrarea și interpretarea semnificației imaginii. 3. Ramură a paleontologiei care studiază urmele (de locomoție) lăsate de vertebrate pe unele sedimente. – Din fr. iconologie.

iconologie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr iconologie] 1 Știință care studiază caracteristicile personajelor din diverse mitologii pentru a ajuta artiștii la reprezentarea lor plastică. 2 Disciplină care studiază icoanele. 3 (Ccr) Tratat despre icoane. 4 (Pex) Explicare și interpretare a reprezentărilor figurate, a emblemelor etc. 5 Ramură a paleontologiei care studiază urmele de locomoție lăsate de vertebrate pe unele sedimente.

ICONOLOGIE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studierea atributelor proprii diferitelor personaje din mitologia greco-romană, creștină etc., a căror cunoaștere permite artiștilor să reprezinte personajele respective. 2. Ramură a paleontologiei care studiază urmele (de locomoție) lăsate de vertebrate pe unele sedimente. – Din fr. iconologie.

ICONOLOGIE s.f. 1. Știință care studiază atributele ce caracterizează zeitățile unei mitologii, necesare artiștilor pentru a reprezenta personajele respective. ♦ (Arte) Disciplină care studiază și interpretează reprezentările folosite în artele plastice. 2. Ramură a paleontologiei care se ocupă cu studiul urmelor de locomoție lăsate de vertebrate pe unele sedimente. [< fr. iconologie, cf. gr. eikon – imagine, logos – studiu].

ICONOLOGIE s. f. 1. știință care studiază atributele ce caracterizează personajele unei mitologii, necesare artiștilor pentru a le reprezenta. 2. repertoriu de simboluri. ◊ disciplină care studiază și interpretează reprezentările din artele plastice. (< fr. iconologie)

ICONOLOGIE f. 1) Știință care se ocupă cu studiul atributelor caracteristice diferitelor personaje din mitologie. 2) Disciplina care studiază și interpretează reprezentările acestora în artele plastice. /<fr. iconologie

iconologie s. f., art. iconologia, g.-d. iconologii, art. iconologiei

iconologie s. f., art. iconologia, g.-d. iconologii, art. iconologiei

iconologie s. f., art. iconologia, g.-d. iconologii, art. iconologiei

ICONO- „imagine, aparență, portret, figură”. ◊ gr. eikon, onos „figură, imagine, portret” > fr. icono-, it. id., engl. id., germ. ikono- > rom. icono-. □ ~clast (v. -clast), s. m. și f., adversar al cultului icoanelor; ~dul (v. -dul), s. m. și f., adept al cultului icoanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în iconografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în arta plastică. 2. Ansamblu de imagini documentare referitoare la o anumită epocă, temă, problemă, persoană etc.; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a icoanelor; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană care se închină la icoane; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în iconologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază atributele proprii diferitelor personaje din mitologia greco-romană, creștină etc., necesare artiștilor plastici; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării elementelor și proporțiilor unei opere de artă, pentru a descoperi concepția ce stă la baza construcției ideative și plastice a acesteia; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument folosit pentru măsurarea asimetriei retiniene între cei doi ochi. 2. Vizor utilizat la reglarea aparatului de fotografiat; ~scop (v. -scop), s. n., tub electronic folosit în televiziune pentru transmiterea imaginilor; ~strof (v. -strof), s. n., instrument optic care dă imaginea răsturnată a obiectelor; ~tip (v. -tip), s. n., reprezentare a tipului unui taxon prin desen sau fotografie.

ICONOLOGÍE (< fr.; {s} gr. eikon „imagine, tablou” + logos „studiu”) s. f. 1. Știință care are ca scop interpretarea simbolurilor, figurilor alegorice, a emblemelor etc. ♦ Disciplină care studiază atributele proprii diferitelor personaje din mitologia greco-romană, creștină etc. (ex. tridentul, ca atribut al lui Neptun), a căror cunoaștere permite artiștilor să reprezinte personajele respective. 2. Disciplină care se ocupă cu descifrarea și interpretarea semnificației imaginii, abordată din mai multe unghiuri de vedere (istoric, religios, general, cultural, politic etc.). Termenul a fost folosit pentru prima dată de Cesare Ripa (1593). 3. Ramură a literaturii comparate care urmărește raportul reciproc dintre textul literar și imaginea vizuală.