ICONOGRAFIE, (3) iconografii, s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul operelor realizate în arta plastică; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor legate de o anumită temă, perioadă, problemă, localitate etc. 3. Colecție de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.

iconografie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr iconographie] 1 Disciplină care studiază reprezentările în diverse arte plastice. 2 Studiu al diferitelor reprezentări ale unui anumit subiect în artele plastice. 3 Totalitate a imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc. 4 Colecție de portrete de oameni celebri.

ICONOGRAFIE, iconografii, s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de acest fel privitoare la un anumit subiect. 2. Totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc. ♦ Colecție de portrete ale oamenilor celebri. – Din fr. iconographie.

ICONOGRAFIE, iconografii, s. f. Disciplină care studiază temele și subiectele realizate în pictură, în sculptură și în celelalte arte plastice. ♦ Studiu care descrie și reproduce opere de artă plastică cu o anumită tematică. Odobescu a scris o monografie cu titlul «Iconografia lui Traian». ♦ Colecție de portrete ale oamenilor iluștri.

ICONOGRAFIE s.f. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de artă plastică cu o anumită tematică. ♦ Colecție de imagini, de reprezentări referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epocă, o temă etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustrează o lucrare (științifică). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].

ICONOGRAFIE s. f. 1. disciplină care studiază operele realizate în diverse arte plastice. 2. ansamblu de imagini referitoare la o anumită temă, epocă, problemă etc. ◊ totalitatea reproducerilor de portrete care ilustrează o carte. (< fr. iconographie)

ICONOGRAFIE f. 1) Știință care se ocupă cu studiul operelor din domeniul artelor plastice. 2) Ansamblul imaginilor legate de un anumit subiect sau epocă. [G.-D. iconografiei; Sil. -no-gra-] /<fr. iconographie

iconografie f. descrierea icoanelor bisericești.

*iconografíe f. (vgr. eikonographia). Știința imaginilor produse de pictură, sculptură și alte arte plastice. Lucrare (carte) care conține portrete celebre: Visconti a stabilit o bogată iconografie romană.

iconografie (desp. -no-gra-) s. f., art. iconografia, g.-d. art. iconografiei; (colecții) pl. iconografii, art. iconografiile (desp. -fi-i-)

iconografie (-no-gra-) s. f., art. iconografia, g.-d. art. iconografiei; (colecții) pl. iconografii, art. iconografiile

iconografie s. f., pl. iconografii

ICONO- „imagine, aparență, portret, figură”. ◊ gr. eikon, onos „figură, imagine, portret” > fr. icono-, it. id., engl. id., germ. ikono- > rom. icono-. □ ~clast (v. -clast), s. m. și f., adversar al cultului icoanelor; ~dul (v. -dul), s. m. și f., adept al cultului icoanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în iconografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în arta plastică. 2. Ansamblu de imagini documentare referitoare la o anumită epocă, temă, problemă, persoană etc.; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a icoanelor; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană care se închină la icoane; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în iconologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază atributele proprii diferitelor personaje din mitologia greco-romană, creștină etc., necesare artiștilor plastici; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică a măsurării elementelor și proporțiilor unei opere de artă, pentru a descoperi concepția ce stă la baza construcției ideative și plastice a acesteia; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Instrument folosit pentru măsurarea asimetriei retiniene între cei doi ochi. 2. Vizor utilizat la reglarea aparatului de fotografiat; ~scop (v. -scop), s. n., tub electronic folosit în televiziune pentru transmiterea imaginilor; ~strof (v. -strof), s. n., instrument optic care dă imaginea răsturnată a obiectelor; ~tip (v. -tip), s. n., reprezentare a tipului unui taxon prin desen sau fotografie.