găoace [At: DOSOFTEI, V. S. 4/2 / V: gheo~, ghioacă, ghio~, sdioacă, zghioacă / P: gă-oa~ / Pl: ~oci / E: nct] 1 sf Coajă tare a oului. 2 (Pfm; îe) A ieși din ~ A scăpa de un rău. 3 sf (Pfm; îae; d. pui; fig, d. oameni) A apărea pe lume. 4 sfs (Pop; îe) A pune palmele ~ A curba și alipi palmele astfel încât să formeze o scobitură. 5 sf (Înv) Mitră. 6 (Pop) Organ genital la femeie Cf zgău. 7 sf Jumătate de coajă de nucă, ghindă, alună etc. 8 sf (Pop) Cămașă sau pleavă a bobului de grâu. 9 sf (Pop; lpl) Valve ale scoicilor. 10 sf (Reg) Nasture. 11 sf (Pop) Gol ce se face în pâine, în brânză etc. din cauza bășicilor de aer care apar în timpul dospirii. 12 sf (Reg) Spațiu în care albinele depun nectarul. 13 sf (Reg) Cămăruță în care stă o singură albină. 14 sf (Reg; la stupărit) Loc în care stă larva. 15 sm (Pop, pbl) Larvă de insectă.

GĂOACE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. Du-te neică, și te-ntoarce Ca puișoru-n găoace. BIBICESCU, P. P. 38. 2. O jumătate de coajă de nucă, de ghindă sau de alte fructe. Pentru oameni buni este loc, dragă jupîneasă, și într-o găoace de nucă. HOGAȘ, M. N. 78. Trecusem Oltul dincoace, C-o luntre cît o găoace. TEODORESCU, P. P. 121.

GĂOACE găoci f. 1) Coajă tare a oului. 2) Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă (sau de alt fruct). * A se închide în ~ea sa a se izola de tumultul vieții. 3) Căpăcel al unei ghinzi. [G.-D. găocii] /Orig. nec.

găoace (ghioacă) f. 1. coajă de ou, nucă, etc.; 2. pleava bobului de grâu. [Origină necunoscută].

găoáce f., pl. găocĭ (cp. cu goagă, cu lat. coclea și cóchlea și cu vgr. kohlias, melc, d. kóglos, kóghe, concă. Tot de aicĭ ghioc, ghiocel. V. concă). Coaja oŭălor, nucilor, alunelor ș. a. – În vest ghioace (NPl. Ceaur, 152).

gheoace sf vz găoace

ghioacă¹ sf vz găoace

ghioace sf vz găoace

ghioáce, V. găoace.

găoace s. f., art. găoacea, g.-d. art. găocii; pl. găoci

găoace s. f., art. găoacea, g.-d. art. găocii; pl. găoci

găoace s. f., art. găoacea, g.-d. art. găocii; pl. găoci

găoace, pl. găoci

găoace, -oci.

GĂOACE s. coajă. (~ a oului.)

GĂOACE s. coajă. (~ a oului.)

găoace (-e), s. f. – 1. Gaură, loc gol. – 2. Coajă. – 3. Coajă de ou. – 4. Gogoașă a viermelui de mătase. – Var. găoc. Lat. cavum „gaură”, al cărui rezultat normal, *gău (cf. sgău) a primit apoi suf. -oc (Papahagi, Notițe, 23); găoace este un sing. analogic pe baza pl. Este dublet al lui ghioc, cf.și gaură. Găoază (var. găoz), s. f. (anus) pare a proveni din același etimon lat., cu suf. -ză (după DAR din sl. *gązŭ, neatestat, dar cf. bg. găz, sg. guz, pol. guzica, rus. guzno, care nu corespund sub aspect fonetic); der. din ngr. γάβος „groapă” (Cihac, II, 661), este improbabilă. Der. găozar, s. m. (Arg., homosexual); găușel, s. m. (melc, căsuța melcului), diminutiv format prin intermediul suf. dublu -uș și el. Cf. și găman, găoace.

GĂOACE, găoace, s. f. 1. Coajă de ou. 2. Coaja tare a unui fruct; cochilie. 3. Gaură, gol, scobitură. 4. Cocon², gogoașă (3). (din lat. cavum = gaură, la al cărui rezultat normal *gău (cf. zgău) s-a atașat ulterior suf. -oc (Papahagi); găoace este un singular analog, derivat din plural; este dublet al lui ghioc; cf. și gaură)

găoace, găoace s. f. (er.) vagin.

a-i zbârnâi găoacea expr. (er. – d. femei) a se excita.