GÂTLAN, -Ă, gâtlane, s. n., adj. 1. S. n. (Înv. și reg.) Gât (1). 2. Adj. (În sintagma) Prună gâtlană (și substantivat, f.) = varietate de prune alungite la unul dintre capete; prună cu gât. – Gâlt (înv. „gât” < sl.) + suf. -an.

gâtlan [At: M. COSTIN, ap. GCR 1, 206/22 / V: (îvr) gâltan, (reg) ~lean / Pl: ~i, ~e / E: pbl gâlt + -an] 1 sn (Înv) Gâtlej. 2 sn (Pop) Faringe. 3 sm (Om; reg) Cocostârc. 4-5 sf, a (D. fructe) (Varietate) alungită la unul dintre capete. 6 sf (Bot; îc) ~ne-galbene Crin galben.

GÂTLAN, -Ă, gâtlane, s. n., adj. 1. S. n. (înv. și reg.) Gât (1). 2. Adj. (în sintagma) Prună gâtlană (și substantivat, f.) = varietate de prune alungite la unul din capete; prună cu gât. – Gâlt (înv. „gât” < sl.) + suf. -an.

GÂTLAN ~e n. înv. reg. (la om și la animale) Parte a corpului care unește capul cu trunchiul; gât. /<sl. glutu + suf. ~an

gâltan, ~ă smf, sn, a vz gâtlan

gâltean sm vz gâtlan

gâtlean sn vz gâtlan

‡ GÎRTAN sbst. 🫀 = GÎTLAN¹: au început zmăul cu șapte capete, turcul... cu larg și nesăturat ~ a înghiți (CANT.).

GÎTLAN¹ (pl. -ne) sn. 🫀 Gîtlej: spre a avea multă miere de la albine, este bine a le lăsa să iasă... printr’un ~ de lup (MAR.) [vsl. *glŭtanŭ].

GÎTLAN, gîtlane, s. n. (Transilv., Mold.) Gît. Arare un dropioi deosebit de mare înălța gîtlanul și privea spre turmă. SADOVEANU, O. A. II 223.

gătlan n. gâtlejul păsărilor și fiarelor. [Și gâltan = slav. GLŬTANŬ (v. gât)].

gâtlan² (înv., reg.) (desp. gâ-tlan) s. n., pl. gâtlane

gâtlan (înv., reg.) (gâ-tlan) s. n., pl. gâtlane

gâtlan s. n. (sil. -tlan), pl. gâtlane

GÂTLAN s. v. bâtlan, gât, grumaz, stârc cenușiu.

gîtlan s. v. BÎTLAN. GÎT. GRUMAZ. STÎRC CENUȘIU.

gâtlán, s.n. v. gâltan.

gâtlan, s.n. – v. gâltan („gât”).

gâltan, gâltanuri, gâltane, (gâtlan, gătlan), s.n. – (anat.) 1. Esofag, gât. 2. „Mărul lui Adam”; poama lui Adam (Ieud), nodul de la grumaz (Petrova), ciontu’ grumazului (Vad), (ALRRM, 1969: 96): „Iar unu’ mai hoțoman / Haț! găina de gâltan” (Bilțiu, 1990: 60). ♦ (onom.) Gâltan, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui gâtlan, din gâlt „gât, gâtlej” (< sl. glǔtanu) + suf. -an (MDA); din sl. glǔtanu (Șăineanu).

gâltan, -uri, -e, s.n. – (anat.) 1. Esofag, gât. 2. „Mărul lui Adam”; poama lui Adam (Ieud), nodul de la grumaz (Petrova), ciontu’ grumazului (Vad), (ALR 1969: 96): „Iar unu mai hoțoman / Haț! găina de gâltan” (Bilțiu 1990: 60). – Gâlt „gât, gâtlej” + -an (MDA).