ghindă sf [At: (a. 1607) IORGA, D. B. I, 28 / V: ghen~ (îrg) ~de / Pl: ~nzi, (înv) ~de / E: lat *glanda] 1 Fructul stejarului (sau al altor copaci înrudiți). 2 (La jocul de cărți) Treflă. 3 (Reg; lpl) Amigdale.

GHINDĂ (pl. -de) sf. 1 🌿 Fructul stejarului (🖼 2367): a pus pe Poloni să are și să semene ~ în țărna îngrășată cu sîngele lor (VLAH.); porcul venea adeseori sub un goron cu ghinde, și acolo se hrănea cu ghinde (ȚICH.) ¶ 2 ♠️ Treflă (în jocul de cărți): craiu de ~; așteptam pe riga de caro, și-mi iese cel de ~ (ALECS.) [lat. vulg. glanda clas. glans, -ndem].

GHINDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului. Deodată vîntul scutură o ghindă. CAZIMIR, L. U. 29. Trecut și viitor e în sufletul meu ca pădurea într-un sîmbure de ghindă. EMINESCU, N. 32. Sus la munte m-am suit, Jir și ghindă mi-am păscut. TEODORESCU, P. P. 135. 2. (La jocul de cărți) Treflă. Crai de ghindă. ▭ Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă. ALECSANDRI, T. I 343. ◊ Expr. (Ironic) Fecior de ghindă (fătat sau făcut în tindă) = om necioplit, țopîrlan. Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă fătați în tindă, că sînteți obraze supțiri? CREANGĂ, P. 255.

GHINDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului. 2. (La jocul de cărți) Treflă. – Lat. glans, -ndis.

GHINDĂ ~e f. 1) Fruct al stejarului. 2) pop. (la cărțile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi de culoare neagră; treflă. 3) Carte de joc marcată cu acest semn. [G.-D. ghindei] /<lat. glans, ~ndis

ghindă f. 1. rodul stejarului, servă la nutrețul porcilor; 2. una din cele patru colori în cărțile de joc: fecior de ghindă. [Lat. GLANDEM].

ghíndă f., pl. de, ca colinde, tinde (vrom. ghinde, d. lat. glans, glandis; it. ghianda, vfr. glande, nfr. gland, sp. land[r]e, pg. lande. V. jolnă, grunț). Fructu stejaruluĭ. Treflă, spatie (la cărțile de joc): craĭu de ghindă. Iron. Fecĭor de ghindă (fătat în tindă, adică „purcel”), cĭofligar, sărac cu pretențiunĭ de boĭer. – Pl. ghinde se deduce și din gen. ghindiĭ (Bibl. 1688). Un ex. și la corobeață.

ghendă sf vz ghindă

ghinde sf vz ghindă

ghindă s. f., g.-d. art. ghindei; pl. ghinde

ghindă s. f., g.-d. art. ghindei; pl. ghinde

ghindă s. f., g.-d. art. ghindei; pl. ghinde

ghindă, -zi.

ghindă (ghinde), s. f. – 1. Fructul stejarului. – 2. Treflă, la jocul de cărți. – Mr., megl. gl’indă, istr. gl’inde. Lat. *glanda, de la glans, cu schimbare de decl. (Pușcariu 714; Candrea-Dens., 740; REW 3778; DAR), cf. alb. ljënde (Philippide, II, 643). Este de asemenea posibil să se plece direct de la glandem, cf. var. înv. și dial. ghinde. Der. ghindar, s. m. (stejar; cioară-de-cîmp; Garrulus glandarius), pe care Pușcariu 716, Candrea-Dens., 741 și REW 3774 îl derivă direct din lat. glandārius; ghindos, adj. (plin de ghindă); ghindoc, adj. (persoană bondoacă), cf. bondoc. – Cf. ghindură.

băiat de ghindă expr. tip simpatic / cumsecade.

GHINDĂ s. v. treflă.

GHINDĂ s. spatie, treflă, (reg.) cruce. (~ la jocul de cărți.)