georamă sf [At: LTR² / P: ge-o~ / Pl: ~me / E: fr géorama, ger Georama, it georama] Încăpere sferică pe a cărei față interioară se reprezintă în relief, la o scară convențională, forma și accidentele scoarței terestre (oceane, mări, munți etc.), astfel încât spectatorul din interiorul ei să aibă priveliștea întregii suprafețe a globului pământesc.

GEORAMĂ s.f. Încăpere sferică pe a cărei față interioară sunt reprezentate în relief forma și accidentele scoarței terestre. [< fr. géorama, cf. gr. ge – pămînt, horama – privire].

GEORAMĂ s. f. încăpere sferică pe a cărei față interioară sunt reprezentate în relief forma și accidentele scoarței terestre. (< fr. géorama, engl. georama)

*georámă f., pl. e (geo- și -oramă ca’n panorama). Hartă în relief făcută pe o scară foarte mare.

georamă (desp. ge-o-) s. f., g.-d. art. georamei; pl. georame

georamă (ge-o-) s. f., g.-d. art. georamei; pl. georame

georamă s. f. (sil. ge-o-), g.-d. art. georamei; pl. georame

GE-, v. GEO-. □ ~odă (v. -od), s. f., 1. Agregat de minerale format prin depunere în cavitățile rocilor. 2. Cavitate patologică în diverse țesuturi organice; ~onim (v. -onim), s. n., nume de loc care a fost adaptat ca nume propriu; ~oramă (v. -oramă), s. f., încăpere sferică pe a cărei față interioară este reprezentată în relief, la o scară convențională, forma și accidentele scoarței terestre.