fulgurit sn [At: PONI, F. 229 / V: ~ă sf / Pl: ~e / E: fr fulgurite] Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor.

FULGURIT s.n. (Geol.) Formație tubulară cu diametru mic, lungă de cîțiva metri, formată dintr-o masă sticloasă prin acțiunea de topire a rocii pe care a căzut un trăsnet. [< fr. fulgurite, germ. Fulgurit].

FULGURIT s. f. (geol.) formație tubulară formată dintr-o masă sticloasă prin acțiunea de topire a rocii pe care a căzut un trăsnet. (< fr. fulgurite)

fulgurită sf vz fulgurit

*fulgurítă f., pl. e (d. lat. fulgur, fulger). Min. Materie vitrificată pe care o produce fulgeru cînd cade în nisip.

fulgurit s. n., pl. fulgurite

fulgurit s. n., pl. fulgurite

fulgurit s. n., pl. fulgurite

FULGURÍT (< fr. {i}; {s} lat. fulgur „fulger”) s. n. (GEOL.) Formațiune tabulară cu diametru mic și lungime de mai mulți metri, constituită dintr-o masă sticloasă formată din topirea rocii pe care a căzut fulgerul. Apare pe crestele munților, pe versanții văilor lipsite de vegetație, pe plaje și în deșerturi.