14 definiții pentru durui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DURUI, durui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.

DURUI, durui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. și tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat); a turui. – Dur2 + suf. -ui.

DURUI, durui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un vehicul sau o mașină cu roți, despre roțile lor etc.) A face zgomot mare în mers; a hurui. Căruța duruie pînă la noi acasă. STANCU, D. 181. Se aud pe culoare duruind roatele paturilor. C. PETRESCU, Î. II 75. Duruie surd, în încăperea extremă, mașina de cusut. id. C. V. 49. ♦ Fig. A vorbi repede, fără întrerupere și cu glasul ridicat. Uneori două cumetre se certau și glasurile lor mînioase duruiau fără întrerupere un răstimp. SADOVEANU, O. IV 28. ♦ (Rar) A lucra la o mașină care huruie. Amalia, nevasta lui Mogrea, duruia la mașina de cusut. C. PETRESCU, Î. II 128. ♦ A lovi în ceva producînd zgomote scurte și repetate; a bate darabana. Măzărichea duruia pe măntăi ca-n tablă, ciocănea înfundat în căciuli, ciupea din obraji. V. ROM. noiembrie 1953, 155. 2. Tranz. (Rar) A da (pe cineva) de-a dura. (Fig.) Au fost și aci stăpîni... dar revoluția poporului i-a duruit. SADOVEANU, M. C. 108.

A DURUI durui intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare și obiecte în mișcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a hurui. 2) A vorbi mult și fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. [Sil. -ru-i] /dur + suf. ~ui

duruì v. a trece făcând sgomot: trăsura durue. [Onomatopee].

dúruĭ, a -í v. intr. (d. dur-dur, huĭetu roatelor pe teren zgrunțuros. V. dură). Huruĭ, produc huĭetu dur-dur (ca trăsurile pe drum ș.a.): cĭocănitoarea duruĭa în scoarță cu clonțu-ĭ negru (Sadov., VR. 1930, 9-10, 194). – Și durăĭ.

durăì v. Mold. V. duruì.

dúrăĭ, -ít V. duruĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

durui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. durui, 3 duruie, imperf. 1 duruiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să durui, 3 să duruie

durui (a ~) vb., ind. prez. 3 duruie, imperf. 3 sg. duruia; conj. prez. 3 să duruie

durui vb., ind. și conj. prez. 1 sg. durui, 3 sg. și pl. duruie, imperf. 3 sg. duruia

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DURUI vb. v. hurui.

DURUI vb. a durăi, a hodorogi, a hurui, (rar) a turui, (pop.) a trăncăni, (reg.) a hurdui, a troncăni, (prin Ban.) a trăscări. (Căruța ~ pe strada pietruită.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

durui, duruiesc, vb. tranz. – A rostogoli: „Apoi, fata ceea durăie găleata la cealaltă fată” (Papahagi, 1925: 321). – Din dura; cf. durăi (MDA).

durui, duruiesc, vb. tranz. – A rostogoli: „Apoi fata ceea durăie găleata la cealaltă fată” (Papahagi 1925: 321). – Din dura; cf. durăi.

Intrare: durui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durui
  • duruire
  • duruit
  • duruitu‑
  • duruind
  • duruindu‑
singular plural
  • duruie
  • duruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durui
(să)
  • durui
  • duruiam
  • duruii
  • duruisem
a II-a (tu)
  • durui
(să)
  • durui
  • duruiai
  • duruiși
  • duruiseși
a III-a (el, ea)
  • duruie
(să)
  • duruie
  • duruia
  • durui
  • duruise
plural I (noi)
  • duruim
(să)
  • duruim
  • duruiam
  • duruirăm
  • duruiserăm
  • duruisem
a II-a (voi)
  • duruiți
(să)
  • duruiți
  • duruiați
  • duruirăți
  • duruiserăți
  • duruiseți
a III-a (ei, ele)
  • duruie
(să)
  • duruie
  • duruiau
  • durui
  • duruiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durăi
  • durăire
  • durăit
  • durăitu‑
  • durăind
  • durăindu‑
singular plural
  • durăiește
  • durăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durăiesc
(să)
  • durăiesc
  • durăiam
  • durăii
  • durăisem
a II-a (tu)
  • durăiești
(să)
  • durăiești
  • durăiai
  • durăiși
  • durăiseși
a III-a (el, ea)
  • durăiește
(să)
  • durăiască
  • durăia
  • durăi
  • durăise
plural I (noi)
  • durăim
(să)
  • durăim
  • durăiam
  • durăirăm
  • durăiserăm
  • durăisem
a II-a (voi)
  • durăiți
(să)
  • durăiți
  • durăiați
  • durăirăți
  • durăiserăți
  • durăiseți
a III-a (ei, ele)
  • durăiesc
(să)
  • durăiască
  • durăiau
  • durăi
  • durăiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durăi
  • durăire
  • durăit
  • durăitu‑
  • durăind
  • durăindu‑
singular plural
  • durăie
  • durăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durăi
(să)
  • durăi
  • durăiam
  • durăii
  • durăisem
a II-a (tu)
  • durăi
(să)
  • durăi
  • durăiai
  • durăiși
  • durăiseși
a III-a (el, ea)
  • durăie
(să)
  • durăie
  • durăia
  • durăi
  • durăise
plural I (noi)
  • durăim
(să)
  • durăim
  • durăiam
  • durăirăm
  • durăiserăm
  • durăisem
a II-a (voi)
  • durăiți
(să)
  • durăiți
  • durăiați
  • durăirăți
  • durăiserăți
  • durăiseți
a III-a (ei, ele)
  • durăie
(să)
  • durăie
  • durăiau
  • durăi
  • durăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

durui, duruiverb

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre vehicule, roțile unui vehicul etc.) A face zgomot mare în timpul mersului. DEX '98 DLRLC
    sinonime: hurui
    • format_quote Căruța duruie pînă la noi acasă. STANCU, D. 181. DLRLC
    • format_quote Se aud pe culoare duruind roatele paturilor. C. PETRESCU, Î. II 75. DLRLC
    • format_quote Duruie surd, în încăperea extremă, mașina de cusut. C. PETRESCU, C. V. 49. DLRLC
  • 2. intranzitiv tranzitiv figurat A vorbi repede, fără întrerupere (și cu glas ridicat). DEX '98 DLRLC
    • format_quote Uneori două cumetre se certau și glasurile lor mînioase duruiau fără întrerupere un răstimp. SADOVEANU, O. IV 28. DLRLC
  • 3. tranzitiv rar A da (pe cineva) de-a dura. DLRLC
    • format_quote figurat Au fost și aci stăpîni... dar revoluția poporului i-a duruit. SADOVEANU, M. C. 108. DLRLC
etimologie:
  • Dur + -ui. DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.