DUHAN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan.

duhan sn [At: BIANU, D.S. 757 / V: (reg) doan, doh~, duan, duvan, dohană sf / Pl: (rar) ~uri / E: srb duhan, tc duhan] 1 (Bot; îvp) Tutun (Nicotiana tabacum). 2 (Bot; îvp) Tutun turcesc (Nicotiana rustica). 3 (Arg; îf dohană) Țigară.

DUHAN, duhanuri, s. n. (Reg.) Tutun. – Din scr. duhan.

DUHAN s. n. (Regional) Tutun. Trage duhan cu pipa. ȘEZ. II 24. – Variantă: dohan s. n.

duhan n. Tr. tutun: trage duhan cu pipa. [Serb. DUHAN].

duhán n., pl. urĭ (ung. dohány, sîrb. dúhan, dúhav, bg. duhán, rut. dohán, d. turc. [d. ar.] duhan, tutun, fum gros). Nord. Tutun.

doan¹ sn vz duhan

duan sn vz duhan

dunan sn vz duhan

duvan sm vz duhan

DOHAN s. n. v. duhan.

duhan (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhanuri

duhan (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhanuri

duhan s. n., (sorturi) pl. duhanuri

duhan s. n. – (Trans., Banat) Tutun. – Var. dohan. Sb. duhan, v. sb. duchanŭ, din tc., arab. duhîn (Miklosich, Fremdw., 87; Cihac, II, 104; Meyer 76), cf. mag. dohány, alb. duhan. – Der. duhăni, vb. (a fuma); duhăneală, s. f. (Trans., acțiunea de a fuma).

DUHAN s. v. tutun.

duhan s. v. TUTUN.

dohan (duhan) s.n. (reg.) tutun.

dohan, s.n. – (reg.) Tutun (Nicotiana tabacum): „Nouă gazda ni-i dator / Cu-o păpușă de dohan” (Calendar, 1980: 143). – Din magh. dohány „tutun”.

dohan, s.n. – Tutun (Nicotiana tabacum): „Nouă gazda ni-i dator / Cu-o păpușă de dohan” (Calendar 1980: 143). – Din magh. dohány „tutun”.