delăsa [At: HELIADE, O. I, 309 / Pzi: delas / E: de- + lăsa] 1 vt (Înv) A părăsi. 2 vr A dovedi nepăsare față de o treabă începută Si: a neglija. 3 vr A abandona o treabă începută. 4 vr A-și neglija ținuta, aspectul.

DELĂSA vb. I. (Folosit mai ales la perf. c.) Refl. A dovedi nepăsare, neglijență, lipsă de interes față de o sarcină sau de o muncă începută. ♦ Tranz. (Cu privire la o sarcină, la o muncă începută) A lăsa în părăsire, a neglija.

DELĂSA vb. I. refl. A dovedi nepăsare, a se lăsa de, a neglija, a părăsi o muncă începută. [P.i. delas, se conjugă ca lăsa. / Cf. fr. délaisser].

DELĂSA vb. refl. a dovedi nepăsare, a părăsi o muncă începută. (< fr. délaisser)

A SE DELĂSA mă delas intranz. 1) A deveni nepăsător față de propria sa persoană. 2) A manifesta nepăsare față de o lucrare începută. /<fr. délaisser

delăsá v. a lăsa cu totul, a părăsi: le delasă ’ncetinel EM.

*delás a -lăsá v. tr. (de și las, după fr. délaisser). Barb. Părăsesc, las o persoană, un lucru.

delăsa (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delas, 2 sg. te delași, 3 se delasă; conj. prez. 1 sg. să mă delas, 3 să se delase; imper. 2 sg. afirm. delasă-te; ger. delăsându-mă

!delăsa (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă delas, 2 sg. te delași, 3 se delasă; conj. prez. 3 să se delase

delăsa vb. →lăsa

delăsa vb. → lăsa