criteriu sn [At: HASDEU, I. C. 125 / Pl: ~ii / E: fr critérium] 1 Punct de vedere, principiu, normă pe baza cărora se clasifică, se definește, se apreciază ceva. 2 Probă, concurs pentru selectarea celor mai buni sportivi dintr-o anumită ramură.

CRITERIU, criterii, s. n. Punct de vedere, normă, principiu pe baza căruia se face o clasificare, o apreciere, o definire. Unul din criteriile importante după care se apreciază valoarea unui membru de partid este activitatea pe care o depune în producție și rezultatele ei. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 5, 56. Atitudinea unui partid față de greșelile sale este unul din cele mai sigure criterii de apreciere a partidului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562. După ce culege florile, le clasifică în grupuri după criterii subiective. IBRĂILEANU, A. 48.

CRITERIU s.n. Punct de vedere, principiu de clasificare, de apreciere, de definire etc.; normă. [Pron. -riu, pl. -ii. / < fr. critérium, cf. gr. kriterion – ceea ce servește la judecare].

CRITERIU s. n. punct de vedere, principiu, normă pe baza căreia se face o clasificare, o definire, o apreciere etc. (< fr. critérium, lat. criterium)

CRITERIU ~i n. Principiu pe baza căruia se face o apreciere, o clasificare, o definire. /<fr. critérium, lat. criterium

criteriu n. semn distinctiv care permite a cunoaște adevărul.

critériŭ n. (vgr. kritérion, d. krino, judec. V. criză). Probă după care judecĭ: memoria nu e tot-de-a-una criteriu inteligențeĭ.

criteriu [riu pron. rĭu] s. n., art. criteriul; pl. criterii, art. criteriile (desp. -ri-i-)

criteriu [riu pron. rĭu] s. n., art. criteriul; pl. criterii, art. criteriile (-ri-i-)

criteriu s. n. [-riu pron. -riu], art. criteriul; pl. criterii, art. criteriile (sil. -ri-i-)

criteriu

criteriu, -rii.

CRITERIU s. normă, principiu, (rar) semn. (~ de apreciere.)

CRITERIU s. normă, principiu, (rar) semn. (~ de apreciere.)

CRITERIU s. n. (< fr. critérium, cf. gr. kriterion „ceea ce servește la măsurare, la judecare”): punct de vedere; principiu de apreciere, de definire, de caracterizare, de clasificare. Termen folosit în sintagma criteriu de clasificare (a sunetelor, a consoanelor, a vocalelor, a cuvintelor, a părților de vorbire, a categoriilor gramaticale, a părților de propoziție, a propozițiilor, a limbilor, a semnelor grafice, a stilurilor limbii literare etc. v. clasificare. Există următoarele c. de clasificare a categoriilor lingvistice amintite: A. CRITERII DE CLASIFICARE A SUNETELOR LIMBII: 1. după modalitatea emiterii: nearticulate și articulate; 2. după felul propagării și după funcțiile lor (din punct de vedere acustic și fiziologic): consoane și vocale; 3. după poziția lor în raport cu accentul: protonice și post-tonice (v. clasificare și sunet). B. CRITERII DE CLASIFICARE A VOCALELOR: 1. după felul pronunțării și al notării: simple și duble (geminate); 2. după posibilitatea sau imposibilitatea de a primi accentul: accentuate (tonice) și neaccentuate (atone); 3. după gradul de închidere: închise, mijlocii (medii) și deschise; 4. după locul de articulare a limbii: anterioare (palatale), mediale (centrale) și posterioare (velare); 5. după participarea sau neparticiparea buzelor: rotunjite (labializate) și nerotunjite (nelabializate). v. clasificare și vocală. C. CRITERII DE CLASIFICARE A CONSOANELOR: 1. după felul pronunțării și notării: simple și duble (geminate); 2. după posibilitatea sau imposibilitatea de a fi influențate de vocala sau de semivocala i: moi (muiate) și tari (dure, nemuiate); 3. după modul de articulare: oclusive (implozive-explozive), semioclusive (africate), constrictive (fricative), lichide și nazale; 4. după locul de articulare: bilabiale, labio-dentale (alveolare), prepalalale, palatale, velare și laringale; 5. după poziția coardelor vocale în pronunțare: surde și sonore (v. clasificare și consoană). D. CRITERII DE CLASIFICARE A CUVINTELOR: 1. c. etimologic: moștenite (din latină și din substrat), împrumutate (din diverse limbi, în etape diferite) și formate pe terenul limbii române (prin derivare, compunere și conversiune); 2. c. structurii morfematice: simple și compuse; 3. c. semantic: cu sens lexical și fără sens lexical; 4. c. noțional: cu noțiuni și fără noțiuni; 5. c. psihologic-empiric: concrete și abstracte; 6. c. flexionar (morfologic): flexibile și neflexibile; 7. c. sintactic (aspectul funcțional): cu funcție sintactică și fără funcție sintactică; 8. c. sintactic (aspectul distribuțional): cu distribuție (unidirecțională sau bidirecțională) și fără distribuție (v. clasificare și cuvânt). E. CRITERII DE CLASIFICARE A PĂRȚILOR DE VORBIRE: 1. c. etimologic: moștenite, împrumutate și formate pe terenul limbii române (aplicabil la substantiv, adjectiv, numeral, pronume, verb, adverb, interjecție, prepoziție și conjuncție); 2. c. structurii morfematice: simple și compuse (aplicabil la toate părțile de vorbire amintite mai sus); 3. c. psihologic-empiric: concrete și abstracte (aplicabil la majoritatea părților de vorbire amintite mai sus); 4. c. noțional: comune și proprii (aplicabil numai la substantive); 5. c. genului: masculine, feminine și neutre (aplicabil numai la substantive); 6. c. flexionar (morfologic): de declinarea I, de declinarea a II-a și de declinarea a III-a sau de tipul flexionar I, de tipul flexionar II și de tipul flexionar III (aplicabil numai la substantive); variabile (cu o terminație și cu două terminații; cu patru forme flexionare, cu trei forme flexionare și cu două forme flexionare) și invariabile (aplicabil la adjective și pronume); unipersonale și pluripersonale (tripersonale), integrale și defective, regulate și neregulate, de conjugarea I, de conjugarea a II-a, de conjugarea a III-a și de conjugarea a IV-a (aplicabil numai la verbe); 7. c. conținutului: calificative și determinativ-pronominale (aplicabil numai la adjective); cardinale, ordinale, colective, fracționare (partitive), procentuale, multiplicative, distributive și adverbiale (aplicabil numai la numerale); personale, de întărire, posesive, reflexive, demonstrative, nehotărâte și negative (aplicabil numai la pronume); de mod, de timp, de loc, de concesie, de scop (aplicabil numai la adverbe); care exprimă stări fizice și emoționale, care exprimă stări voliționale, care evocă prin imitare aproximativă sunetele și zgomotele (la interjecții); 8. c. sintactic (aspectul funcțional): interogative și relative (aplicabil numai la pronume și adjective pronominale); tranzitive și intranzitive, personale și impersonale, predicative (autonome) și nepredicative (auxiliare) – aplicabil numai la verbe; dependente (nepredicative), regente (predicative) și independente, corelative și non-corelative (aplicabil numai la adverbe); cu funcții sintactice și fără funcții sintactice (aplicabil la adverbe și interjecții); specializate (specifice) și cu valori multiple (nespecifice) – aplicabil la adverbe, interjecții, prepoziții și conjuncții; cu genitivul, cu dativul și cu acuzativul (aplicabil numai la prepoziții); coordonatoare și subordonatoare (aplicabil numai la conjuncții); 9. c. sintactic (aspectul distribuțional): cu distribuție unidirecțională și cu distribuție bidirecțională (aplicabil la adjectivele pronominale, la pronume, verbe, adverbe și interjecții). v. clasificare și parte de vorbire. F. CRITERII DE CLASIFICARE A PĂRȚILOR DE PROPOZIȚIE: 1. c. expresiei: exprimate și neexprimate (aplicabil la subiecte și la predicate), inclus și subînțeles (aplicabil la subiecte); 2. c. structurii: simple, complexe, dezvoltate și multiple (aplicabil la subiect, nume predicativ, atribut, apoziție, complement și elementul predicativ suplimentar); 3. c. conținutului: determinate și nedeterminate (aplicabil numai la subiecte), de calificare și de identificare, explicative și determinative (aplicabil la atribute), circumstanțiale și necircumstanțiale (aplicabil la atribute și complemente), cu nuanță circumstanțială și fără nuanță circumstanțială (aplicabil la elementul predicativ suplimentar), directe, indirecte, de agent, de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, de condiție, de concesie, de consecință, de asociere, de instrument, de cumul, de opoziție, de relație și de excepție (aplicabil la complemente); 4. c. morfologic: verbale, nominale, adverbiale și interjecționale (aplicabil numai la predicate): substantivale, adjectivale, numerale, pronominale, verbale, adverbiale și interjecționale (aplicabil la atribute); cu aspect nominal și cu aspect verbal (aplicabil la elementul predicativ suplimentar); în N., în G. în D. și în Ac. (aplicabil la subiecte, la nume predicative, la atribute, la apoziții și parțial la complemente și la elemente predicative suplimentare); 5. c. sintactic: izolate și neizolate (aplicabil la atribute). v. clasificare și parte de propoziție. G. CRITERII DE CLASIFICARE A PROPOZIȚIILOR: 1. c. logico-semantic: principale și secundare, suficiente și insuficiente; 2. c. conținutului: enunțiative și interogative; propriu-zise, optative, dubitative, potențiale și imperative (atât cele enunțiative, cât și cele interogative), directe și indirecte (cele interogative), totale și parțiale (cele interogative directe); 3. c. calității: afirmative și negative: 4. c. structurii: analizabile și neanalizabile, simple și dezvoltate; 5. c. morfologic: verbale și nominale; 6. c. sintactic: monomembre și bimembre, regente și subordonate, independente și dependente (v. clasificare și propoziție). H. CRITERII DE CLASIFICARE A LIMBILOR: 1. c. geografic: limbile din Europa, limbile din Africa, limbile din Asia, limbile din Oceania, limbile din America (de Nord și de Sud); 2. c. genealogic (al înrudirii), combinat cu cel geografic (are în vedere unitatea de origine, gruparea limbilor pe familii de limbi, ramuri, grupuri și subgrupuri): limbile indo-europene (romanice, germanice, celtice, slave, baltice, limba greacă, limba albaneză, limba armeană, indiene și iraniene), limbile ibero-caucaziene; limbile burușaski, limbile dravidiene, limbile munda, limbile semito-hamitice, limbile uralo-altaice (turcice, mongole, tunguse, ugro-finice, samoede), limbile paleosiberiene, limbile ainu, limbile chino-tibetane, limbile monkhmer, limba coreeană, limba japoneză; limbile negro-africane, limba malgașă; limbile amerindiene; limbile indoneziene, limbile polineziene, limbile melaneziene, limbile australiene și limbile papuașe; 3. c. tipologic (morfologic): are în vedere unitatea de structură a limbilor (mai ales morfologică), gruparea lor în patru mari tipuri: limbi izolante, limbi aglutinante, limbi flexionare și limbi încorporante (polisintetice). Pentru toate aceste c. de clasificare a limbilor v. clasificare și limbă.