CREDO s. n. (Bis.) 1. Crez (2). 2. A treia parte a liturghiei catolice. – Din lat. credo.

credo sni [At: DN³ / E: lat credo] 1 (Bis) A treia parte a liturghiei catolice cântate. 2 Expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine. 3 (Pex) Rugăciune intitulată „Simbolul credinței” Si: crez. 4 Concepție estetică a unui artist. 5 Sistem de norme etice după care se conduce o persoană în viața și activitatea sa.

CREDO s. n. invar. (Bis.) 1. Crez (2). 2. A treia parte a liturghiei catolice. – Din lat. credo.

CREDO s.m.invar. 1. A treia parte a liturghiei catolice cîntate. 2. Expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; simbolul credinței. [< lat. credo, cf. fr. credo].

CREDO s. n. 1. a treia parte a misei. 2. expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; simbolul credinței. 3. (fig.) crez; profesiune de credință. (< lat. credo)

CREDO n. 1) Partea a treia a liturghiei catolice. 2) Simbolul credinței creștine; crez. /Cuv. lat.

*crédo n. (lat. credo, cred, primu cuv. cu care începe crezu). Crezu.

credo s. n., art. credoul

credo s. n., art. credoul

credo s. n., art. credoul

CREDO s. v. crez, simbolul credinței.

credo s. v. CREZ. SIMBOLUL CREDINȚEI.

Credo (cuv. lat.), partea a treia a misei*. Și-a luat numele de la primul cuvânt al propoziției intonate de solist Credo în unum deum, după care urmează o tratare polifonică* complexă, repartizată la grupe corale alternative care fuzionează în fraza* finală. Între lucrările de referință: C. din Misa în si minor BWV 232 de J.S. Bach.

Credo – Cuvînt latin (precizăm, deoarece el sună la fel și în italienește) care înseamnă – cum nu e greu de ghicit -: cred! Dar acest indicativ prezent a devenit un substantiv care inițial a fost numele unei rugăciuni creștine (primul cuvînt din „Simbolul apostolilor”, în sensul cuvîntului românesc „crez” („...știa crezul grecește pe de rost” – spune Alecsandri). E drept că în românește cuvîntul crez are și înțeles de crez politic („crezul lor – scrie Anton Pann – este bîta și vătraiul”). Dar am adoptat credo pentru noțiunea mai amplă de ansamblu de principii, pe care îți bazezi părerile și atitudinea. În acest sens îl găsim întrebuințat de Lenin (Opere, vol. V, pag. 301). „De mult e timpul să se înceteze cu jocul de-a v-ați ascunselea, disimulîndu-și credo-ul economic...” (De altfel, în Rusia a existat o publicație social-democrată, cu titlul Credo). În poezia Victima florilor de turnesol din Caleidoscopul lui A. Mirea, poeții Anghel și losif satirizează un critic care… „...Își scoate ghetele, surtucul, măiastra-i pană de Toledo, Le-aruncă una după alta, aruncă și sublimu-i Credo.”

Credo, quia absurdum (lat. „Cred, pentru că e absurd”). Acest paradox a fost atribuit în mod greșit sfîntului Augustin (354-430), unul dintre „părinții bisericii catolice”. Chiar scriitorul francez Stendhal a comis această eroare, deoarece sfîntul Augustin susținea că esența credinței este „a crede, fără a cerceta”, adică a crede chiar și ceea ce pare absurd. Cu alte cuvinte: superioritatea credinței față de rațiune și incapacitatea rațiunii de a înțelege lumea în esența ei. În realitate însă locuțiunea de mai sus e o reproducere aproximativă a unor cuvinte ale teologului mai vechi Tertullian (care a trăit în secolele II-III). În scrierea intitulată De carne Christi (Despre carnea lui Hristos), el spune: „Et mortuus est Dei filius; prorsus credibile est, quia ineptum est” (și a murit fiul lui Dumnezeu; e foarte credibil, deoarece e o absurditate). E ușor de văzut cum fraza care circulă (Credo quia absurdum) seamănă cu fraza care i-a dat naștere (credibile est quia ineptum est). Cum însă ineptus (prost, inept) nu-i un cuvint prea simpatic și măgulitor, a fost preferat absurdus, uzul statornicind expresia credo quia absurdum. Multă vreme, biserica s-a prevalat de această formulă pentru a impune mistere și legende foarte cucernice. Astăzi aceleași cuvinte nu mai servesc decît in extremis acelora care ne solicită să credem absurdități și inepții foarte laice. Dar mai ales „credo quia absurdum” e folosit pentru a încheia o discuție și a ieși onorabil, sub scutul unui citat ilustru, din situația neplăcută cînd afirmațiile făcute nu găsesc credibilitate. IST.