cerșetor, ~oare [At: ANON. CAR. / V: ~șit~, ~șăt- / Pl: ~i, ~oare / E: cerși + -tor] 1-2 smf, a (Om) care cerșește Si: calic, pomanagiu.

cerșitor, ~oare smf, a vz cerșetor

CERȘETOR, CERȘITOR, -TOARE sm. f. 1 Persoană care cerșește, care trăește din cerșit, milog, calic: Numai un cerșetor de-ar fi, Toți cu zahar l-ar hrăni (PANN); (P): sacul cerșetorului n’are fund, cerșetorului, cît să-i dai, niciodată nu-i mulțumit; Ⓕ: devin... cerșetori de slujbe pe la ușile ministerelor (VLAH.).

CERȘETOR, -OARE s. m. și f. v. cerșitor.

CERȘITOR, -OARE, cerșitori, -oare, s. m. și f. (În orînduirile bazate pe exploatare) Persoană foarte săracă (de multe ori infirmă), lipsită de orice mijloace de existență și care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. Harap-Alb descăleca și, spre mai mare mirarea- lui, numai iaca îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea căreia- îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. Cînd, la urma tuturor, Iată-un biet de cerșitor în spinare cu desag Și în mînă c-un toiag. ALECSANDRI, P. P. 129. – Variantă: cerșetor, -oare s. m. și f.

CERȘETOR, -OARE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. [Var.: cerșitor, -oare s. m. și f.] – Din cerși + suf. -(i)tor.

CERȘETOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care cerșește; calic; milog. /a cerși + suf. ~tor

cerșitór și cerșetór, -oáre d. (din cercetor, cum se zice în sudu Moldoveĭ, d. lat. circĭtor, care dă tîrcoale, negustor ambulant, infl. de cerșesc). Care cerșește, care cere de pomană, milog, calic. V. colduș.

cerșetoare s. f., g.-d. art. cerșetoarei; pl. cerșetoare

cerșetoare s. f., g.-d. art. cerșetoarei; pl. cerșetoare

cerșetoare s. f., g.-d. art. cerșetoarei; pl. cerșetoare

cerșitor, -toare.

CERȘETOR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.

CERȘETOR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) manglitor.