BROTĂCEL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac, răcănel. 2. (Ornit.; rar) Florinte. – Brotac + suf. -el.

brotăcel sm [At: COSTINESCU / V: ~tocel, brut~, brost~, burăt~ / E: brotac + -el] 1 (Zlg) Brotac. 2 (Orn) Florinte.

brotăcel s.m. 1 (zool.) Dim. al lui brotac. Brotăceii orăcăiau în depărtare (ISP.). 2 (ornit.) Pasăre mică, cu ciocul gros și roșiatic, cu penele galben-verzui, bătînd în negru, avînd bărbia și gușa de culoare gălbuie (Carduelis chloris); florinte. Vrăbiile limbute ciripesc și... brotăcelul cîntă vesel (ODOB.). • pl. -ei. /brotac + -el.

BROTĂCEL sm. 🐟 dim. BROTAC: brotăceii orăcăiau în depărtare (ISP.).

BROTĂCEL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac; răcănel. 2. (Ornit.; rar) Florinte. – Brotac + suf. -el.

BROTĂCEL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac. Un brotăcel cerea ploaie, lipit pe o frunză de porumb. SANDU-ALDEA, U. P. 20. Brotăceii orăcăiau în depărtare. ISPIRESCU, L. 292. 2. (Ornit.) Florinte. Vrăbiile limbute ciripesc și... brotăcelul cîntă vesel înturnarea zilelor calde. ODOBESCU, S. III 77.

BROTĂCEL, brotăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui brotac. 2. (Ornit.) Florinte.

brostăcel sm vz brotăcel

brotocel sm vz brotăcel

brutăcel sm vz brotăcel

burătăcel sm vz brotăcel

brotăcel s. m., pl. brotăcei, art. brotăceii

brotăcel s. m., pl. brotăcei, art. brotăceii

brotăcel s. m., pl. brotăcei, art. brotăceii

brotăcel, brotăcei s. m. (dim.) copil mic.

BROTĂCEL s. (ZOOL.; Hyla arborea) broatec, brotac, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel.

BROTĂCEL s. v. florean, florinte.

brotăcel s. v. FLOREAN. FLORINTE.

BROTĂCEL s. (ZOOL.; Hyla arborea) broatec, brotac, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel.