BUIESTRU, -IASTRĂ, buieștri, -stre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.

buiestru, ~iastră [At: H VII, 149 / V: ~iast~ / Pl: ~eștri, ~tre / E: ml *ambulester] (Reg) 1-2 sm, a (Cal) care, în mers, aduce concomitent înainte picioarele laterale. 3 sn Mersul calului care calcă cu ambele picioare (dinainte sau din lateral) concomitent. 4 a Nărăvaș.

buiestru, -iastră s.n., s.m., adj. (pop.) 1 s.n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele ridicate concomitent de aceeași parte; (pop.) buiestraș. 2 s.m., adj. (Cal) care merge în buiestru; buiestráș. 3 adj. Nărăvaș. ♦ Fig. Neastîmpărat, zburdalnic. • pl. -ieștri, -iestre. /lat. pop. *ambulester <ambŭlare > *îmbulestru > îmbuiestru> în buiestru.

BUIESTRU, -IASTRĂ, buieștri, -iestre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.

buiestru m. mersul calului când ridică deodată cele două picioare dinainte, pas repede: cal bătrân nu se mai învață în buiestru. [Origină necunoscută].

băiestru sm vz buiestru

buiestru adj. m., s. m. (sil. -ies-), pl. buieștri; f. sg. buiastră (sil. -ias-), pl. buiestre

buiestru

BUIESTRU adj., s. buiestraș. (Un ~ tânăr.)

BUIESTRU adj., s. buiestraș. (Un ~ tînăr.)