BRAGAGIU, bragagii, s. m. (Înv.) Persoană care face sau vinde bragă. – Bragă + suf. -agiu.

bragagiu sm [At: FILIMON, C. I, 610 / V: ~aha~ / Pl: ~gii / E: bragă + -agiu] 1 Fabricant de bragă. 2 Vânzător de bragă. 3 (Iuz; îs) Plan de ~ Proiect care eșuează.

bragagiu s.m. (înv.) Persoană care prepara sau vindea bragă. Se aude glasul unui bragagiu (CAR.). • pl. -gii. și brahagiu s.m. /bragă + -agiu.

BRAGAGIU sm. ⚚ 1 Cel ce ține o bragagerie ¶ 2 Cel ce vinde bragă pe stradă (🖼 574): se aude, acoperind tot sgomotul stradei, glasul unui ~ (CAR.).

BRAGAGIU, bragagii, s. m. Persoană care face sau vinde bragă. – Bragă + suf. -agiu.

BRAGAGIU, bragagii, s. m. Cel care face sau vinde bragă. Se aude, acoperind tot zgomotul stradei, glasul unui bragagiu. CARAGIALE, O. II 169. Simigiii împreună cu bragagiii și salipgiii arnăuți făceau contrast cu alunarii. FILIMON, C. 58. – Variantă: (Mold.) brahagiu (ALECSANDRI, T. 531) s. m.

BRAGAGIU, bragagii, s. m. Persoană care face sau vinde bragă. – Din bragă + suf. -agiu.

BRAGAGIU ~i m. înv. 1) Lucrător specializat în prepararea brăgii. 2) Vânzător de bragă. /bragă + suf. ~agiu

bragagiu m. cel ce face sau vinde bragă.

bragagíŭ m. (d. bragă). Care face saŭ vinde bragă. – Fem. bragagiță saŭ gĭoáĭcă.

brahagiu sm vz bragagiu

brahar sm vz bragagiu

brahagiu s.m. v. bragagiu.

BRAHAGIU s. m. v. bragagiu.

bragagiu s. m., art. bragagiul; pl. bragagii, art. bragagiii (desp. -gi-ii)

bragagiu (înv.) s. m., art. bragagiul; pl. bragagii, art. bragagiii (-gi-ii)

bragagiu s. m., art. bragagiul; pl. bragagii, art. bragagiii

bragagiu