BARCAGIU, barcagii, s. m. Persoană care (are meseria de a) conduce o barcă; luntraș. – Barcă + suf. -agiu.

barcagiu sm [At: DUNĂREANU, SĂM. VI, 376 / Pl: ~gii / E: barcă + -agiu] Persoană care conduce o barcă (1) Si: (rar) barcaș.

barcagiu s.m. (mar.) Persoană care (are meseria de a) conduce o barcă. • pl. -gii. /barcă + -agiu.

BARCAGIU sm. ⛵ Cel ce conduce o barcă, luntraș cu ce ochi poftitori se uită la ~l care vă plimbă pe lac (VLAH.).

BARCAGIU, barcagii, s. m. Cel care are meseria de a conduce o barcă; luntraș. – Barcă + suf. -agiu.

BARCAGIU, barcagii, s. m. Cel care are meseria de a conduce o barcă. V. luntraș. Un barcagiu îi ieși înainte, crezînd că umblă să caute o barcă pentru a trece, fluviul. BART, E. 56. Un flăcău înalt... de meserie barcagiu. DUNĂREANU, CH. 153.

BARCAGIU, barcagii, s. m. Cel care (are meseria de a) conduce o barcă; luntraș. – Din barcă + suf. -(a)giu.

BARCAGIU ~i m. Persoană care conduce o barcă; luntraș. /barcă + suf. ~agiu

barcagiu m. cel ce mână o barcă, luntraș.

barcagíŭ m. (d. barcă). Luntraș, acela care mînă barca.

*BARCAȘ sm. (BOL.) – BARCAGIU [barcă].

barcagiu s. m., art. barcagiul; pl. barcagii, art. barcagiii (desp. -gi-ii)

barcagiu s. m., art. barcagiul; pl. barcagii, art. barcagiii (-gi-ii)

barcagiu s. m., art. barcagiul; pl. barcagii, art. barcagiii

barcagiu

barcagiu, -giii pl. a.

BARCAGIU s. lopătar, luntraș, vâslaș, (rar) vâslitor, (înv.) vâslariu.

BARCAGIU s. lopătar, luntraș, vîslaș, (rar) vîslitor, (înv.) vîslariu. (~ la Dunăre.)