aminti [At: NEGRUZZI, ap. HEM 1080 / Pzi: ~tesc (înv; rar) amint / E: aminte] 1-2 vtr A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 3 vt A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 4 vt A menționa ceva sau pe cineva.

AMINTI (-tesc) I. vb. tr. și intr. (construit de obiceiu cu de, despre) ¶ 1 A aduce aminte; nu-mi mai ~ de cele petrecute ¶ 2 A pomeni: am uitat să amintesc și alte fapte. II. vb. refl. A-și aduce aminte: le place să-și amintească de faptele lor din trecut (ISP.).

AMINTI, amintesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu pronumele în dativ și urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») A-și reproduce în minte, a-și aduce aminte. Sub căutătura aceasta iscoditoare Rizea își aminti deodată de îndoiala lui. DUMITRIU, B. F. 110. 2. Tranz. (Urmat de un complement direct sau de o completivă directă; uneori construit cu dativul persoanei) A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva; a evoca. I-am amintit o dată importantă. ◊ Le aminti [țăranilor] cuvintele lui Stalin de la întîiul congres al colhoznicilor udarnici. CAMILAR, TEM. 148 ◊ Intranz. Turnul acesta ne amintește de niște timpuri de barbarie. NEGRUZZI, S. I 312. 3. Tranz. A pomeni, a menționa. Am amintit cartea aceasta doar cu titlu informativ. 4. Intranz. Am amintit și în introducere despre lucrurile acestea. – Prez. ind. și: (neobișnuit) amint (BOLINTINEANU, O. 64).

A AMINTI ~esc 1. tranz. 1) (ființe, lucruri, fapte din trecut etc.) A face să apară în minte. 2) A aduce vorba în treacăt despre cineva sau despre ceva; a pomeni; a menționa. 2. intranz. A-i reveni în minte; a-și rememora. /Din aminte

amintì v. a-și aduce aminte într’un mod vag despre ceva de mult întâmplat.

amintésc v. tr. (d. aminte). Aduc aminte, chem în memorie: Ĭ-am amintit toate. Pomenesc, menționez: a amintit și asta. V. intr. A amintit și de asta. Îmĭ amintesc, îmĭ aduc aminte.

aminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintesc, 3 sg. amintește, imperf. 1 aminteam; conj. prez. 1 sg. să amintesc, 3 să amintească

aminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintesc, imperf. 3 sg. amintea; conj. prez. 3 să amintească

aminti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintesc, imperf. 3 sg. amintea; conj. prez. 3 sg. și pl. amintească

AMINTI vb. 1. a arăta, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a evoca, a redeștepta. (A-i ~ vremurile de odinioară.) 3. a ști. (Îți ~ cum erai acum doi ani?)

AMINTI vb. 1. a arăta, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a evoca, a redeștepta. (~ vremurile de odinioară.) 3. a ști. (Îți ~ cum erai acum doi ani?)

ANIMUS MEMINISSE HORRET (lat.) îi e groază sufletului meu să-și amintească – Vergiliu, „Eneida”, II, 12. Astfel începe Enea relatarea Războiului troian. V. și Horresco referens.

CUI DOLET, MEMINIT (lat.) cine plătește își amintește – Cicero, „Pro Murena”, 20, 42.

Animus meminisse horret (lat. „Sufletul meu se cutremură, cînd îmi aduc aminte”) – versul 12, cartea a II-a din Eneida lui Vergiliu. Cu aceste cuvinte începe Enea să descrie ruinele Troiei – tablou jalnic care l-a impresionat profund. În acest pasaj Vergiliu e tributar Odiseei lui Homer, căci Ulise, la masa lui Alcinous, își începe aproape la fel istorisirea dramaticelor lui peregrinări. Fraza a rămas ca un memento dureros. Evocarea unor împrejurări triste, a unor nenorociri, poate trezi și astăzi străvechea exclamație: animus meminisse horret. LIT.

Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris (lat. „Amintește-ți, omule, că pulbere ești și că în pulbere te vei întoarce”) „Cartea genezei” (cap. III, versetul 19) – Potrivit legendei biblice, vorbele de mai sus au fost adresate de Dumnezeu lui Adam, după ce acesta a săvîrșit păcatul originar, mîncînd fructul oprit din pomul cunoașterii. Preluată de literatură, expresia e folosită spre a sublinia fragilitatea și vremelnicia ființei omenești. Horațiu, în Ode (IV, 7.16), a rezumat-o în patru cuvinte: Pulvis et umbra sumus (Pulbere și umbră sîntem). BIB.

Memento mori (lat. „Adu-ți aminte că vei muri”) – vechi adagiu latin, adoptat în secolul al XII-lea ca salut de către călugării trapiști (ordin religios din Trappe – Franța). În antichitate se vindeau mici cranii de lemn sau de fildeș, pe care erau scrise cuvintele „memento mori”, spre a aminti asceților că sînt muritori. În epoca Renașterii, sculptori de talent au dat acestor capete de om valoarea unor obiecte de artă, care de asemenea erau denumite „memento mori”. Cu timpul, adagiul a devenit un simplu semnal de aducere aminte. Ceva mai mult, spre a servi mai limpede acestui scop, expresia se desparte de cuvîntul mori și se prezintă adesea numai sub forma: memento! Echivalentul ei modern este termenul englez: Remember! (vezi). Goethe, în Poezie și adevăr (vol. I, cartea IX, pag. 405), spune: „... al treisprezecelea oaspete ar putea deveni, dacă nu pentru el însuși, desigur pentru un alt musafir, un fatal memento mori”. Tot Goethe, într-un catren epigramatic intitulat Memento, amintește oamenilor că trebuie să lupte împotriva destinului. Iar Eminescu, în Împărat și proletar, strofa 19: „Zidiți din dărmăture gigantici piramide/ Ca un memento mori pe al istoriei plan…” IST.

Remember (engl. „Adu-ți aminte!”) – Carol I, rege al Angliei, prin domnia lui absolutistă, și-a atras ostilitatea maselor populare, a burgheziei și a noii nobilimi, care au dezlănțuit revoluția burgheză din 1642-1649. Judecat de parlament și condamnat la moarte ca tiran, trădător, ucigaș și dușman public, a fost decapitat în fața palatului Whitehall. În ultimele clipe, pe eșafod, Carol I, arătînd episcopului Juxon somptuosul palat unde domnise ca un despot, a rostit un singur cuvînt: „Remember!” Adică: amintește-ți ce am fost și ce am ajuns; ieri omul cel mai bogat, mai puternic, mai temut din Anglia și acum în fața ghilotinei; ieri primul cetățean al regatului și astăzi cel din urmă dintre toți. Cuvîntul Remember a rămas ca o formulă de aducere aminte, ca un memento (vezi). IST.