ALBASTRU, -Ă, albaștri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) folosit în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru (1). ◊ Compuse: albastru-azuriu = albastru (1) cu nuanțe azurii; albastru-deschis = albastru (1) mai puțin intens. – Lat. albaster (albus).

albastru-deschis adj. m., pl. albaștri-deschis, art. albaștrii-deschis; f. albastră-deschis, pl. albastre-deschis

ALBASTRU, -Ă Cu (sau de) sânge albastru = De neam ales, nobil, de familie bună: Pușcăriașul frumos din Cotroceni și revoluționarul cu sânge… albastru se îmbrățișaseră și plângeau. (G. M. ZAMFIRESCU) Este (cam) albastru (fam.) = E (cam) rău, e (cam) neplăcut, situația e dificilă: [...] de nu l-ar fi răscumpărat de la comisie cârciumarul, ar fi fost albastru. (MIHAIL SADOVEANU) Inimă-albastră = a) Suflet trist, îndurerat. (pex.) Tristețe, jale: Zeul se supără foc. Și de ce atâta inimă- albastră? (P. ISPIRESCU) b) Necaz, mânie, ciudă, mâhnire, deprimare:−Îndată, răspunse țiganul; am să vă cânt un cântec de inimă albastră să vi se topească ochii în lacrimi… (NICOLAE GANE) Domnu Nae vrea să audă o cântare de inimă-albastră. (ION PAS)