baciu m. 1. ciobanul însărcinat cu facerea brânzei într’o stână; 2. cel ce dă întâiu la jocul în arșice. [Origină necunoscută].

Baciu, Constantin (1885-1959), compozitor, n. la Vaslui, prof. la Conservatorul din Craiova. A compus lucrări vocal-simfonice (oratoriul Nașterea lui Crist), muzică corală (Liturghia pentru cor mixt) și alte piese religioase.

BACIU, Ștefan (n. Brașov, 1918-1993, d. Honolulu), poet român. Stabilit în Honolulu. Prof. univ. la Washington și Honolulu. Versuri tradiționaliste, dominate de vitalism („Poemele poetului tînăr”), avangardiste („Îngerul malagambist în Insula Rahu”, „Singur în Singapur”) și evocări nostalgice („Cetatea lui Bucur”, „Caiet de vacanță”).

BACIU, com. în jud. Cluj; 7.097 loc. (1991). Expl. de calcare. Stație de c. f.

BACIU, Ion (n. 1931, Bratelu, jud. Sibiu), dirijor român. Prof. univ. la Iași; dirijor al filarmonicii din același oraș. Vast repertoriu universal și românesc (predilecție pentru creația enesciană).

BACIU, Ion (1921-2004, n. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara), fiziolog român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Cluj-Napoca. Cercetări în fiziologia sistemului sanguin, fiziologia muncii („Fiziologie”, „Homeostazia oxigenului”, „Bazele fiziologice ale ergonomiei”).

BACIU subst., termen comun popoarelor din Sud-estul european, în sensul de „căpetenie de păstori” și „nene”, frate mai mare. 1. Baciul (C Ștef; Ștef; – boier 1521 – 29 (P Gov f° 16); -escu, act. 2. Bacea, Isac (17 A III 182); munt. (17 B II 168); – E., ard. 3. Băcea, Gr. (16 A IV 177). 4. Băciu (Ard I); -ț, s. disp. (Șincai). 5. Băcica (16 B VI 9). 6. Băcilă, Ioan, act. 7. Cf. Bacin (?) mold.; – ard. (Drăg). 8. Băcioiul s.