BACIU subst., termen comun popoarelor din Sud-estul european, în sensul de „căpetenie de păstori” și „nene”, frate mai mare. 1. Baciul (C Ștef; Ștef; – boier 1521 – 29 (P Gov f° 16); -escu, act. 2. Bacea, Isac (17 A III 182); munt. (17 B II 168); – E., ard. 3. Băcea, Gr. (16 A IV 177). 4. Băciu (Ard I); -ț, s. disp. (Șincai). 5. Băcica (16 B VI 9). 6. Băcilă, Ioan, act. 7. Cf. Bacin (?) mold.; – ard. (Drăg). 8. Băcioiul s.