țura i [At: ARH. FOLK. I, 172 / V: ~ră, țiu~, ~i / A și: țura / E: fo] 1 (Mar; de obicei repetat sau întărit prin „țup”, „hai” etc.) Cuvânt care servește, de regulă, ca început de vers în chiuituri, atrăgând atenția asupra ceea ce urmează. 2 (Reg) Cuvânt cu care se semnalează prezența lupului.

țiura i vz țura

țurai¹ i vz țura

țură i vz țura

țura interj.

țúra, (țurai), interj. (reg.) Cuvânt utilizat la refren, la chiuituri și cântece. (Maram.). ■ (onom.) Țura, nume de familie în jud. Maram. – Formă expresivă (MDA).

țura, (țurai), interj. – (reg.) Cuvânt utilizat la refren, la chiuituri și cântece (specific doar în Maramureș). ♦ (onom.) Țura, nume de familie (221 de persoane cu acest nume, în Maramures, în 2007). – Formă expresivă (MDA).