ȚONȚOROIUL s. n. v. tontoroiul.

țonțoroiul sna vz tontoroiul

TONTOROIUL s. n. art (în expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca sau a dansa cu mișcări bruște și cu sărituri, fără ritm; a țopăi. (Fam.; în expr.) A juca (pe cineva) tontoroiul = a obliga (pe cineva) să se supună dorințelor, capriciilor cuiva. [Var.: țonțoroiul s. n.] – Din magh. tántorogni.

tontoroiul sna [At: BOLINTINEANU, O. 417 / V: (reg) toronto~, țonțor~ / E: nct] (Reg) 1 (Îe) A juca (sau a sări) ~ A sălta, făcând mișcări dezordonate și bruște Si: (pfm) a țopăi. 2 (Îe) A juca pe cineva ~ sau a face pe cineva să joace ~ ori a- i juca cuiva țonțor~ A obliga pe cineva săse supună capriciilor sale. 3 (Îae) A ținela cheremul său. 4 (Îe) A umbla țonțor~ A umbla haihui. 5 Dans (cu sărituri).

torontoiul sna vz tontoroiul

țonțorloi a vz țonțoroi

țonțoroi a [At: ALECSANDRI, T. 813 / V: ~rloi / Pl: ? / E: ns cf țonțoroiul] (Mol) 1 Grozav. 2 Deosebit.

ȚONȚOROIU sf. Mold. Sburdalnic, nebunatec: ei! măi nepoate, ce mai zici? sînt ~ ori ba? (ALECS.) [comp. TONTOROIU]

TONTOROI s. n. (În expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca sau a dansa cu mișcări bruște și cu sărituri, fără ritm; a țopăi. (Fam.; în expr.) A juca (pe cineva) tontoroiul = a obliga (pe cineva) să se supună dorințelor, capriciilor cuiva. [Var.: țonțoroi s. n.] – Din magh. tántorogni.

TONTOROI s. n. (În expr.) A juca (sau a sări) tontoroiul = a juca dezordonat, fără ritm, cu mișcări bruște și cu sărituri; a țopăi. Sărea și el tontoroiul de colo pînă colo. ISPIRESCU, L. 237. Femeia are năvîrlii grozave: într-una sare și joacă tontoroiul, că trebuie s-o lege. CARAGIALE, O. III 44. Eu m-aș fi dus aș fi cîntat și jucat cu ele tontoroiul. BOLINTINEANU, O. 418. A juca pe cineva tontoroiul= a supune pe cineva capriciilor tale, a-l face să-ți împlinească toate gusturile. În lume se arată că este cea mai evlavioasă muiere, parc-ar fi o călugăriță; dar într-ascuns joacă pe bietul cocon tontoroiul. FILIMON, C. 224. – Variantă: țonțoroi (C. PETRESCU, R. DR. 353) s. n.

TONTOROI n.: A juca ~iul a sălta, făcând mișcări dezordonate; a țopăi. /Orig. nec.

tontoroiu n. joc într’un picior: săria și el tontoroiul de colo până colo ISP. a juca tontoroiu, a nu putea sta locului. [Origină necunoscută].

țonțoroiu a. Mold. fam. țanțoș: sunt țonțoroiu ori ba? AL. [Și țunțurliu: v. țanțoș].

tontoróĭ (vest) și țonțoróĭ (est) n. (ung. tántorogni, a juca tontoroĭu). Fam. A juca tontoroĭu, a țopăi, a juca ca nebunu: sare și joacă tontoroĭu (Car. VR. 1909, 11, 225), se fripsese și juca țonțoroĭu de durere.

țonțoróĭ, V. tontoroĭ.

!țonțoroiul (în expr.) s. n. art.

țonțoroiul v. tontoroiul

tontoroiul / țonțoroiul (în expr.) s. n. art.

tontoroi s. n.

tontoroiul v. jiana.

a juca țonțoroiul expr. (d. oameni) a sări, a țopăi, a sălta.

țonțoroi adj. (reg. și fam.) țanțoș, țunțurliu.