ȚOLINĂ, țoline, s. f. (Pop.) Nume dat unei femei rele, viclene. – Țol² + suf. -ină.

țolină sf [At: NEGRUZZI, S. III, 39 / A și: țolină / Pl: ~ne / E: țoală + -ină] (Pop) 1 Femeie necinstită, de moravuri ușoare Si: (reg) țorfotină, (îrg) țorfă¹ (1). 2 Femeie rea, vicleană.

ȚOLINĂ (pl. -ne) sf. Ⓟ Termen de dispreț pentru o femeie păcătoasă, stricată: a! țolina, auzi ce-mi face? las’ c’oiu dobzăla-oiu eu (NEGR.); alei, ~ ce-mi ești! zise fata împăratului, da bine m’ai vîndut! (CRG.) [țoală]

ȚOLINĂ, țoline, s. f. (Reg.) Nume dat unei femei rele, viclene. – Țol² + suf. -ină.

ȚOLINĂ, țoline, s. f. Nume de ocară pentru femei. Alei, țolină ce-mi ești, zise fata împăratului, da bine m-ai vîndut. CREANGĂ, P. 274. A, țolină, auzi ce-mi face, Las’ c-oi dobzăla-o eu. NEGRUZZI, S. III 31.

țòlină f. fig. femeie desfrânată: țolină ce-mi ești! CR. [Derivat din țol, în sens de «scoarță» (cf. tărfă)].

țolínă f., pl. e (d. țol, adică „cu obrazu ca țolu, nerușinată”). Est. Femeĭe groasă de obraz, țopîrlancă și fleoarță. – Fals țólină (Tkt. Cdr. ș. a.).

țolină (pop.) s. f., g.-d. art. țolinei; pl. țoline

țolină (pop.) s. f., g.-d. art. țolinei; pl. țoline

țolină s. f., g.-d. art. țolinei; pl. țoline

țolină, țolini s. f. prostituată.^[1]