țoabă sf [At: MARIAN, INS. 311 / Pl: ~be / E: ns cf țobâc] 1 (Ent; Mol; Trs) Specie de țânțar foarte mic, negru, cu abdomenul gros, care zboară în roiuri dese Si: (reg) țobâc (1) (Simulium). 2 (Mol; dep) Epitet pentru o femeie imorală. 3 (Mol; dep) Epitet pentru o femeie bețivă. 4 (Mol; dep) Epitet pentru o femeie care se ține cu insistență după cineva.

ȚOABĂ (pl. -be) sf. 🐙 Specie de țînțar foarte mic, numit și „țobîc(ă)”, „ciobîc”, etc. (Simulia): când umblă muște pe lîngă foc, mai ales țoabe, atunci se strică vremea (GOR.); cînd vezi mai multe țoabe deasupra unui loc băltos... cît mai curund va veni ploaie (GRM.).

ȚOABĂ, țoabe, s. f. Specie de țînțar foarte mic, negru, cu abdomenul gros (Simulia).

❍ CIOBÎC = ȚOABĂ.

❍ȚOBÎC sm., ȚOBÎCĂ sf. 🐙 👉 ȚOABĂ.

țoabă (reg.) s. f., g.-d. art. țoabei; pl. țoabe

țoabă (reg.) s. f., g.-d. art. țoabei; pl. țoabe

țoabă s. f., g.-d. art. țoabei; pl. țoabe

țoabă (-be), s. f. – Țînțar (Simulia). – Var. țobîc(ă), ciobîc. Origine îndoielnică. După Tiktin, din kirguiz. zebük, soluție ce pare puțin convingătoare.

ȚOABĂ s. (ENTOM.; Simulium) (reg.) țobâc. (~ este o specie de țânțar.)

ȚOABĂ s. (ENTOM.; Simulium) (reg.) țobîc. (~ este o specie de țînțar.)

țoabă, țoabe, s.f. (reg.) 1. țânțar mic, negru. 2. femeie imorală.

țoábă, țoabe, s.f. (reg.) Țânțar, musculiță: „Când țoabele și sclepții mușcă vitele...” (Faiciuc, 2008: 106). – Et. nec. (DER).