ȚIGĂNIE, (2, 3) țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care trăiesc în aceeași colectivitate; mulțime de țigani, țigănime. 2. P. ext. Așezare, parte a unei localități locuită de țigani. 3. Fig. Faptă, comportare urâtă; târguială excesivă. ♦ Gălăgie, hărmălaie, scandal. – Țigan + suf. -ie.

țigănie sf [At: (a. 1570) DERS / V: (îvr) ațiganie^[1] / Pl: ~ii / E: țigan + -ie] 1 Fel de a fi al țiganilor (1). 2 Viață de țigan (1). 3 (Fig) Comportare urâtă. 4 (Fig) Faptă urâtă. 5 (Fig) Târguială excesivă. 6 (Fig) Scandal. 7 (Fig) Zgârcenie. 8 Totalitate a țiganilor (1) care trăiesc în aceeași colectivitate Si: țigănime (1). 9 Mulțime de țigani (1) Si: țigănime (2). 10 Așezare de țigani (1). 11 Parte a unei localități locuită de țigani (1) Si: țigănime (3).

ȚIGĂNIE sf. 1 Mahala locuită de Țigani; așezare de Țigani: aproape sînt oasele fără nume ale unei țigănii murdare (IRG.); unde a fost o curte mare de boier însemnat... alături a fost și o ~ (ISP.) ¶ 2 Fire de Țigan, fel de a trăi și de a se purta ca Țiganii ¶ 3 F Sgîrcenie cumplită.

ȚIGĂNIE, țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care locuiesc la un loc; țigănime; p. ext. cartier într-o localitate în care locuiesc țigani. 2. Fig. Faptă, manieră condamnabilă. 3. Fig. Gălăgie, hărmălaie, scandal. – Țigan + suf. -ie.

ȚIGĂNIE, țigănii, s. f. 1. Totalitatea țiganilor care locuiesc la un loc; p. ext. cartier, parte a unei localități locuită de țigani. Trei ceterași, cei mai buni din toată țigănia, se furișează printre bordeie. AGÎRBICEANU, S. P. 65. Curtea era... cu trupuri de clădiri multe, pentru a putea sălășlui toată liota și țigănia. M. I. CARAGIALE, C. 22. Noi și-a noastră țigănie Ne-om lăsa de-a ta popie. MARIAN, S. 310. 2. (Ieșit din uz) Faptă, manieră urîtă. Nu scrie la dînsa așa țigănie. DELAVRANCEA, S. 10.

ȚIGĂNIE ~i f. 1) Mahala locuită de țigani. 2) fig. Gălăgie mare. 3) peior. Comportare care denotă lipsă de politețe, de tact. 4) v. ȚIGĂNIME. [G.-D. țigăniei] /țigan + suf. ~ie

țigănie f. 1. cartierul țiganilor; 2. firea țiganilor; 3. fig. sgârcenie cumplită.

țigăníe f. Cartier de Țiganĭ. Fig. Caracter de Țigan, de om ordinar, zgîrcit, murdar, care fură și jură, înjură și neguțează mult pentru un lucru orĭ-cît de ĭeftin ar fi.

țigănie (adesea peior.) s. f., art. țigănia, g.-d. art. țigăniei; (așezări, fapte) pl. țigănii, art. țigăniile (desp. -ni-i-)

țigănie s. f., art. țigănia, g.-d. art. țigăniei; (așezări, fapte) pl. țigănii, art. țigăniile

țigănie s. f., art. țigănia, g.-d. art. țigăniei; (cartiere, fapte) pl. țigănii, art. țigăniile

țigănie, țigănii s. f. 1. cartier cu populație majoritar țigănească 2. faptă condamnabilă / reprobabilă 3. gălăgie, hărmălaie; scandal

ȚIGĂNIE s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.

ȚIGĂNIE s. 1. v. țigănime. 2. v. hărmălaie.

ȚIGĂNIE s. țigănime.

țigănie s. v. BALAMUC. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. SCANDAL. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZGOMOT.