țigănește [At: KLEIN, D. 443 / E: țigan + -ește] 1 av În felul țiganilor (1). 2 av În limba țigănească (1). 3 av (Îe) A cere ~ A cere cu stăruință. 4 av (Îe) A cinsti ~ A se cinsti la o petrecere, unul pe altul, la nesfârșit. 5 av (Îe) A mâna caii ~ A mâna caii în galop scurt. 6 s (Îe) Limba țigănească (1). 7 av (Trs; Mol) În felul dansului țigănesc. 8 av (Fig) Vulgar.

ȚIGĂNEȘTE adv. Ca țiganii, în felul țiganilor. ♦ În limba țigănească. Zmăul, cînd l-a auzit că vorbește țigănește, l-a izbit o dată de pămînt și s-a făcut bucăți. ȘEZ. I 226. ♦ (Substantivat) Limba țigănească. Începe iar să se necăjească cu ceilalți lăutari, pe țigănește. REBREANU, I. 17.

ȚIGĂNEȘTE adv. 1) În felul țiganilor; cum obișnuiesc țiganii; ca țiganii. 2) În limba țigănească. A vorbi ~. /țigan + suf. ~ește

țigănéște adv. Ca Țiganiĭ. Fig. Ordinar, trivial: a te jura țigănește.

țigănește (adesea peior.) adv.

țigănește adv.

țigănește adv.

țigănește v. învârtita.