ȘVAB², -Ă, șvabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume generic dat coloniștilor germani, francezi, italieni, spanioli și bulgari așezați succesiv în unele regiuni din Banat și Transilvania, în sec. XVIII; persoană care face parte dintre urmașii acestor coloniști. 2. Adj. Care aparține șvabilor² (1), privitor la șvabi².- Din germ. Schwabe.

șvab², ~ă [At: ȘINCAI, HR. III, 268/14 / V: șfab smf a / Pl: ~i, ~e / E: ger Schwabe] 1 smf (Înv) Persoană care facea parte din populația de bază a Suabiei (veche regiune din Germania) Si: (înv) suab. 2 smf (Înv) Persoană originară din Suabia Si: (înv) suab. 3 smp (Înv) Populație care locuia în Suabia Si: (înv) suab. 4-5 a (îvr) Care aparținea Suabiei sau șvabilor² (3) Si: (îvr) suab, șvăbesc (1-2). 6-7 a (Îvr) Privitor la Suabia sau la șvabi² (3) Si: (îvr) suab, șvăbesc (3-4). 8 a (Înv) Originar din Suabia Si: (îvr) suab, șvăbesc (5). 9 smf (Înv) Persoană care facea parte dintr-o populație compusă mai ales din germani (originari din Suabia), colonizați în mod succesiv în Banat, în Transilvania și în unele localități din Bucovina, în prima jumătate a sec. XVIII. 10 smf Persoană care face parte din urmașii șvabilor² (9). 11 smp Populație formată din șvabi² (10). 12 a (Rar) Care aparține șvabilor² (11) Si: șvăbesc (6). 13 a (Rar) Privitor la șvabi² (11) Si: șvăbesc. 14 a (Rar) Caracteristic șvabilor² (11) Si: șvăbesc (8).

șvab¹ sm [At: ENC. ROM. / V: (reg) șfab / Pl: ~i / E: ger Schwabe, ucr шваб] (Reg) 1 (Șîc ~-negru) Insectă din ordinul ortopterelor, mare, de culoare neagră-cafenie, cu corpul lat și moale, care miroase urât și care trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare Si: gândac-de-bucătărie, gândac-de-casă, gândac-negru, (reg) gâzoabă, libarcă (Blatta orientalis). 2 (Șîc ~ mărunt) Insectă din ordinul ortopterelor, mică, de culoare galbenă-roșcată, care trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi alimentare Si: (reg) colțan, corhan, libarcă, libarcă-galbenă, prus, rus, tarhan (Phyllodromia germanica).

ȘVAB², -Ă, șvabi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume generic dat coloniștilor germani, francezi, italieni, spanioli și bulgari așezați succesiv în unele regiuni din Banat și Transilvania, prin sec. XVIII; persoană care face parte dintre urmașii acestor coloniști. 2. Adj. Care aparține șvabilor² (1), privitor la șvabi². – Din germ. Schwabe.

ȘVAB², -Ă, șvabi, -e, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație germană, stabilită prin secol al XVIII-lea în Banat și în unele regiuni din Transilvania și Bucovina.

ȘVAB² ~i m. Persoană care face parte din coloniștii germani, francezi, italieni și spanioli așezați în secolul al XVIII-lea în unele regiuni din Banat și din Transilvania. /<germ. Schwabe

șfab², ~ă smf, a vz șvab²

Șvabi m. pl. numele românesc al Nemților din Apusul Banatului, pe câmpia Tisei. În număr de vr’o 400.000, Șvabii formează ca niște insule printre Românii bănățeni. Ei fură aduși de regii unguri din Württemberg în sec. XVIII-lea ca coloniști agricoli.

2) Șfab m. (germ. Schwabe, German din Suabia). Iron. Neamț, Șonț. – Fem. Șfăboaĭcă Adj. Șfăbesc. Adv. Șfăbește. – P. șf îld. șv, V. șfaĭțer.

!șvab¹ adj. m., (persoană) s. m., pl. șvabi; adj. f. șvabă, pl. șvabe

șvab² (persoană) adj. m., s. m., pl. șvabi; adj. f., s. f. șvabă, pl. șvabe

șvab (persoană) s. m., adj. m., pl. șvabi; f. sg. șvabă, g.-d. art. șvabei, pl. șvabe

șvab

Șvab sb. m., Șvăboaică f.

ȘVAB s., adj. 1. s., adj. suab. (Populația ~.) 2. adj. v. șvăbesc. (Dialectul ~.)

ȘVAB s., adj. 1. s., adj. suab. (Populația ~.) 2. adj. șvăbesc. (Dialectul ~.)

șvab (-bi), s. m. – 1. German originar din Suabia, colonizat în Trans. și Banat în sec. XVIII. – 2. Gîndac (Blatta germanica). – 3. Insectă (Periplaneta orientalis). Sl. švabinŭ „din Suabia”. – Der. șvăboiacă, s. f. (femeie originară din Suabia); șvăbesc, adj. (propriu șvabilor).