ȘURUB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub (1) sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

șurub sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 73^v/21 / V: (înv) șr~, (reg) sirâp, sulup, surup, șăraf, șârâp, șâr~, șâruf (Pl: ~roafe), șirof (Pl: ~oafe), șirov, șorof (Pl: ~oafe), șoroflu (Pl: ~oafle), șor~, șraf, șraft, șranf, șrof, șrouf, șr~, ~rof, ~uf, ~up, ~uv sn, ștrof (Pl: ~i) sm, șorubă (Pl: ~be), ~ă sf / Pl: -uri, (reg) ~e / E: ger dal Schrūbe, ucr шруб, mg sróf (dal soróf stróf] 1 Tijă (de oțel sau de lemn), de obicei cilindrică, filetată, care servește la asamblarea a două sau a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. 2 (Îlav) În ~ În formă de cerc sau de spirală. 3 (Îs) ~ melc (sau fără sfârșit, fără fine) Tijă filetată angrenată cu o roată dințată căreia îi imprimă o mișcare de rotație. 4 (Îs) ~ conducător (sau mamă) Tijă filetată care, prin rotire, produce deplasarea carului de la strung. 5 (Mun; d. acțiuni, activități; îe) A merge (ca) pe -up A se desfășură foarte bine. 6 (Mun; irn; d. oameni; îae) A se fandosi. 7 (Pop; îe) A întoarce (sau a învârti) ~uri A recurge la șiretlicuri (1). 8 (Pop; îe) A(-i) întoarce (cuiva) un ~ (sau ~ul, ~urile) A minți. 9 (Pop; îae) A înșela. 10 (Pop; îe) A o întoarce la ~ A-și schimba purtarea, atitudinea față de cineva sau de ceva pentru a ieși dintr-o încurcătură. 11 (Pfm; îe) A strânge ~ul (sau, rar, ~urile) A întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 12 (Pfm; îe) A rămâne cu un ~ lipsă A se sminti. 13 (Reg; îe) A fi un lucru cu ~ A fi un iucru prost făcut. 14 (Pop; îe) A-i face (cuiva) un ~ (sau -uri) în (sau prin) cap A-i apuca (cuiva) șuvițe (6) de păr din cap, rasucindu-le și trăgând de ele. 15 (Pop; îae) A răsuci unghia degetului mare sau încheieturile degetelor în părul capului (cuiva). 16 (Reg; fig) Șiretlic (1). 17 (Reg; fig) Vârtej de apă. 18 (Înv; pex; csnp) Robinet. 19 (Reg) Canea. 20 (Reg; îf șorub) Cric². 21 (Trs; Mol) Vârtej de ridicat piatra morii. 22 (Reg) Vârtej de strâns doagele. 23 (Reg) Menghină. 24 (Reg) Fiecare dintre verigile de metal care întind pânza joagărului. 25 (Reg; lpl; îf șurupuri) Cârceie (5) (la joagăr). 26 (Buc) Mecanism cu care se ridică poarta principală a stăvilarului prin care trec plutele. 27 (Mar; pex; îf șurubă) Poarta principală a stăvilarului prin care trec plutele. 28 (Îvr; pan; îs) Șurup de dopuri Tirbușon. 29 (Îvr; îs) ~upul lui Arhimede Elice. 30 (Reg; îf șorub) Vârf la sfredel. 31 (Trs; Buc; șîs cheie de șoroafe) Șurubelniță (1). 32 (Trs; Mol) Cheie (la vioară, țambal etc.). 33 (Reg) Dispozitiv cu care se ridică fitilul lămpii cu petrol. 34 (Trs) Dispozitiv care reglează mișcarea teicii de la moară. 35 (Reg; îs) Sfredel cu șorof Coarbă² (1). 36 (Reg; îas) Bormașină. 37 (Mol; Trs; șîs ~ glonț) Fiecare dintre colții de fler care se fixează iarna pe potcoavele cailor ca să nu alunece. 38 (Reg; îf șorof) Rotiță de la bătătorul de unt. 39 (Reg) Piuă în care se fixează sfredelul la coarbă.

ȘURUB, șuruburi, s. n. 1. Tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism. ◊ Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. ◊ Expr. A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele. A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva. 2. Nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub sau care se manevrează prin răsucire. ♦ Fig. Vârtej de apă. [Var.: șurup s. n.] – Din germ. dial. Schrube.

ȘURUB, șuruburi, s. n. Piesă cilindrică de lemn sau de oțel, cu suprafața în spirală, care se introduce lemn sau în metal, învîrtindu-se cu șurubelnița, pentru a fixa ceva. Desfac de tot șurubul care regulează apa la carbid. BOGZA, Ț. 64. ♦ Denumire improprie pentru un dispozitiv care se poate manevra printr-o ușoară răsucire. Este acolo unul, meșter de mama-focul învîrtește de un șurub, vine lumina pe sîrme și gata. SP. POPESCU, M. G. 88. ◊ Fig. [Rică Venturianu] nu e o pîrghie a stării nouă de lucruri, ci un mititel șut al mașinii. IBRĂILEANU, SP. CR. 231. Loc. adv. În șurub = în formă de cerc sau de spirală. Numai mă răsuceam în toate părțile-n șurub, privind în fiecare copac cîte un dușman. GANE, N. III 57. ◊ Expr. Întoarce (cuiva) șurubul sau a o întoarce la șurub v. întoarce (II 1). A strînge șurubul v. strînge (I 3). A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgînd de ele. Și, după ce ne culcam cu toții, noi băieții, ca băieți ne luam la hîrjoană și nu puteam adormi de incuri, pînă era nevoită biata mama să ne facă musai cîte un șurub două prin cap și să ne dea cîteva tapangele la spinare. CREANGĂ, A. 40. ◊ (Poetic) Vîrtej de apă. (Atestat în forma șurup) Bulboana se liniștise, își mîna neagră apele la vale și, din cînd în cînd, pe luciul ei nășteau șurupuri repezi care se săpau crescînd ș-apoi scădeau, se mistuiau. SADOVEANU, O. IV 438. – Variantă: șurup s. n.

ȘURUB ~uri n. l) Tijă de metal (mai rar de lemn) filetată și prevăzută cu floare la unul din capete, care servește la asamblarea unor piese. ~ de strângere. ◊ A strânge ~ul a) a deveni mai exigent față de cineva; b) a aplica mijloace de constrângere. 2) fig. Piesă care se manevrează prin învârtire. 3) fig. Vârtej de apă. /<germ. Schrube

șurub n. Mold. 1. V. șurup; 2. fig. cârcioc: așa e că mi-o întors șurubu? AL.; 3. morișcă: mama să ne facă câte un șurub două prin cap CR. [Nemț. SCHRAUBE].

șurúb (est) și șurúp (vest) n., pl. urĭ (rut. šruba, rus. ščurúp, pol. szrub, szruba, d. vgerm. schrube, ngerm. schraube, șurub. Cp. cu gunoĭ, îld. *gnoĭ). Cuĭ (de fer saŭ și de lemn) cu vîrfu spiralat care pătrunde învîrtindu-se, ca și sfredelu. Fig. A întoarce șurubu, a o întoarce alt-fel ca să reușeștĭ. A umbla cu șuruburĭ, a umbla cu șurubăriĭ, cu șmecheriĭ, cu sofizme. A face cuĭva șurub pin cap, a-ĭ face morișcă, a-l apuca de păr și a-l învîrti.

sirip^[1] sn vz șurub

sulup sn vz șurub

surup sn vz șurub

șăraf sn vz șurub

șârâp sn vz șurub

șârub sn vz șurub

șâruf sn vz șurub

șirof sn vz șurub

șirov sn vz șurub

șorof sn vz șurub

șoroflu sn vz șurub

șorub sn vz șurub

șorubă sf vz șurub

șraf sn vz șurub

șraft sn vz șurub

șranf sn vz șurub

șrof sn vz șurub

șrouf sn vz șurub

șrub sn vz șurub

ștrof sm vz șurub

șurof sn vz șurub

șurubă sf vz șurub

șuruf sn vz șurub

șurup sn vz șurub

șuruv sn vz șurub

șurup n. o bucată de lemn sau fier, fasonat în spirală și care se bagă într’o gaură de aceeaș mărime; 2. fig. artificiu: umblați cu șurupuri. [V. șurub].

1) șurup..., V. șurub...

șurub s. n., pl. șuruburi

șurub s. n., pl. șuruburi

șurub s. n., pl. șuruburi

șurub

șurub, -buri.

ȘURUB s. v. canea, cep, clește, menghină, șurubelniță, vârtej.

ȘURUB s. (TEHN.) 1. (Transilv. și Ban.) civie. 2. șurub prizonier v. prizon.

ȘURUB s. (TEHN.) 1. (Transilv. și Ban.) civie. 2. șurub prizonier = prizon.

șurub s. v. CANEA. CEP. CLEȘTE. MENGHINĂ. ȘURUBELNIȚĂ. VÎRTEJ.

șurub (-buri), s. n. – 1. Tijă filetată. – 2. Truc, șiretlic. – Var. șurup. Germ. Schraube, dial. Schrube (Cihac, II, 394; Philippide, Principii, 38), cf. rus. sčurup, pol. szrub. – Der. șurubi, vb. (a înșuruba; a înșela); înșuruba (var. înșurupa), vb. (a prinde în șuruburi, a răsuci); deșuruba, vb. (a desface un șurub); șurubar, s. m. (intrigant); șurubărie, s. f. (intrigă, șmecherie); șurubelniță (var. șurupelniță), s. f. (unealtă cu care se pun sau se scot șuruburi).

a întoarce șurubul (cuiva) expr. (intl.) a pregăti (cuiva) o capcană.

a slăbi șurubul expr. 1. a reduce gradul de exigență / nivelul pretențiilor (în raport cu subalternii, cu elevii etc.) 2. a renunța la folosirea unor mijloace de constrângere.

a strânge șurubul expr. a întrebuința mijloacele de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva).