șerpuitură sf [At: I. IONESCU, C. 38/28 / P: ~pu-i~ / V: (reg) șărpoi~ / Pl: ~ri / E: șerpui + -tură] Cotitură a unui drum, a unui curs de apă etc. Si: sinuozitate.

ȘERPUITURĂ, șerpuituri, s. f. Fiecare dintre cotiturile unui drum sau ale unei linii șerpuite; sinuozitate, cotitură. Barcazul porni ocolind țărmul, ținîndu-se la cîțiva pași de șerpuiturile sale și de trunchiurile scorburoase de sălcii înecate. DUMITRIU, N. 287. Veneau din depărtați codri corbii, milioane de corbi, înșirîndu-se pe toate șerpuiturile drumului. CAMILAR, N. I 222.

ȘERPUITURĂ ~i f. Loc de cotitură a unui drum sau a unui curs de apă; sinuozitate; curbură. [Sil. -pu-i-] /a șerpui + suf. ~tură

șărpoitură sf vz șerpuitură

șerpuitură (desp. -pu-i-) s. f., g.-d. art. șerpuiturii; pl. șerpuituri

șerpuitură (-pu-i-) s. f., g.-d. art. șerpuiturii; pl. șerpuituri

șerpuitură s. f. (sil. -pu-i-), g.-d. art. șerpuiturii; pl. șerpuituri

ȘERPUITURĂ s. 1. v. cotitură. 2. v. meandru.

ȘERPUITURĂ s. 1. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, (rar) îndoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, întorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ a unui drum.) 2. cot, cotitură, meandru, sinuozitate, (reg.) taolă. (~ a unei ape.)