înțoli [At: ISPIRESCU, ap. TDRG / V: (cscj) ~la / Pzi: ~lesc / E: în- + țol] 1-2 vtr A (se) îmbrăca în haine noi. 3-4 vtr (Fam) A (se) îmbrăca bine, elegant. 5 vr (Fig; fam; pex) A parveni. 6 vt A înveli capul femeilor în cârpe multe Si: a îmbondori, a înfofoli, a înhăimura. 7 vt (Reg; îf ~la) A pune un țol pe un cal sau bou. ^[1] 9 vt (Fig; nob) A orna.

ÎNȚOLI, înțolesc, vb. IV. Refl. (Familiar) A-și face, a-și procura haine (noi), a-și face toată îmbrăcămintea (necesară); fig. a parveni. Și-i mai și rămase [din bani] cu ce să se înțolească el, nevasta și copiii lui. ISPIRESCU, la TDRG. Se-nțolește de la unul ș-altul de pomană. CARAGIALE, O. I 303. ◊ Tranz. Scoase... un rînd de haine mîndre... și înțoli pe biata femeie cu ele. La TDRG.

A ÎNȚOLI ~esc tranz. A face să se înțolească. /în + țol

A SE ÎNȚOLI mă ~esc intranz. 1) fam. A-și procura îmbrăcăminte; a-și face haine. 2) A ajunge la o situație materială relativ bună; a se chivernisi; a se pospăi. /în + țol

înțolì v. a (se) îmbrăca: să se mai înțolească și ei ISP. [V. țol].

înțola v vz înțoli

înțolésc v. tr. (d. țol, haĭnă). Dăruĭesc cuĭva haĭne saŭ alt-ceva, îl îmbrac, îl îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc, mă încĭupăresc: acest sărac s’a maĭ înțolit. – Vechĭ și -éz (Let. 3, 323 jos).

înțoli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolesc, 3 sg. înțolește, imperf. 1 înțoleam; conj. prez. 1 sg. să înțolesc, 3 să înțolească

înțoli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolesc, imperf. 3 sg. înțolea; conj. prez. 3 să înțolească

înțoli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțolesc, imperf. 3 sg. înțolea; conj. prez. 3 sg. și pl. înțolească

înțoli, înțolesc v. r. 1. a se îmbrăca cu haine noi, a se îmbrăca elegant 2. (fig.) a parveni