înăsprire sf [At: COSTINESCU / V: (înv) năsprire / Pl: ~ri / E: înăspri] 1 Asprire la pipăit Si: înăsprit¹ (1). 2 Răgușire a glasului Si: înăsprit¹ (2). 3 (Șîs ~a vinului) Moment în care mustul capătă un gust acidulat datorită fierberii Si: înăsprit¹ (3). 4 Închidere a unei culori Si: înăsprit¹ (4). 5 Severitate. 6 Necomunicativitate. 7 Dobândire a unei expresii severe de către trăsăturile feței Si: înăsprit¹ (7). 8 Răcire a vremii Si: înăsprit¹ (8). 9 Înrăutățire a situației Si: înăsprit¹. 10 Încordare a relațiilor dintre oameni Si: înăsprit¹ (10). 11 Agravare a unui conflict Si: înăsprit¹ (11). 12 Scrobire a unei rufe Si: înăsprit¹ (12).

ÎNĂSPRIRE s. f. Acțiunea de a (se) înăspri; fig. înrăutățire, agravare; ascuțire, încordare. Înăsprirea vremii. ▭ Principalul mijloc folosit de capitaliști pentru reducerea prețului de cost este înăsprirea exploatării, scăderea salariului real al muncitorilor. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2392.

năsprire sf vz înăsprire

înăsprire (desp. î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăspririi

!înăsprire (î-năs-/în-ăs-) s. f., g.-d. art. înăspririi

înăsprire s. f. (sil, mf. în-), g.-d. art. înăspririi

ÎNĂSPRIRE s. 1. v. asprire. 2. v. înrăutățire.

ÎNĂSPRIRE s. 1. asprire. (~ unei suprafețe.) 2. înrăutățire. (~ relațiilor dintre ei.)