însâmbra [At: DOSOFTEI, MOL. 114 / V: (înv) ~sim- / Pzi: ~rez / E: în- + sâmbră) 1 vt (Mar) A lua pe cineva de tovarăș. 2 vt (Mar; pex) A lua pe cineva în căsătorie. 3 vr (Reg) A se asocia cu cineva în vederea unui scop, a uaei afaceri comune etc. 4 vr (Pex) A se uni. 5 vr (Spc) A se întovărăși spre a forma o stână. 6 (Reg) A intra în leafă.

însimbra v vz însâmbra

însîmbrà v. a (se) întovărăși: să ie însîmbrezi cu Patriarhul DOS.

însîmbréz v. tr. (d. sîmbră). Ban. Trans. Maram. Tocmesc cu simbrie. V, refl. Mă sîmbrăluĭesc, mă întovărășesc.

însâmbra (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. însâmbrez, 3 însâmbrează; conj. prez. 1 sg. să însâmbrez, 3 să însâmbreze

însâmbra (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 însâmbrează

însâmbra vb., ind. prez. 1 sg. însâmbrez, 3 sg. și pl. însâmbrează

ÎNSÂMBRA vb. v. asocia, grupa, însoți, întovărăși, uni.

însîmbra vb. v. ASOCIA. GRUPA. ÎNSOȚI. ÎNTOVĂRĂȘI. UNI.

însâmbra, însâmbrez, vb. tranz., refl. – (reg.) I. (tranz). 1. A lua pe cineva tovarăș. 2. A angaja cu simbrie. 3. A face stână împreună. II. (refl.) A se întovărăși, a se asocia: „Și eu când ne-am însâmbrat / De femee de luat” (Papahagi, 1925: 264). – Din în- + sâmbră „asociație, tovărășie” (Scriban, MDA).

însâmbra, însâmbrez, vb. – I. (tranz). 1. A lua pe cineva tovarăș. 2. A angaja cu simbrie. 3. A face stână împreună. II. (refl.) A se întovărăși, a se asocia: „Și eu când ne-am însâmbrat / De femee de luat” (Papahagi 1925: 264). – În- + sâmbră „asociație, tovărșie”.

însimbra, însimbrez, vb. I (reg., înv.) a (se) întovărăși.