6 definiții pentru îndreptuire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ÎNDREPTUI, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).
ÎNDREPTUI, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
îndreptui vt [At: ALECSANDRI, T. 1358 / Pzi: ~esc / E: în- + drept + -ui] (Înv) A îndreptăți (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNDREPTUI, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A repune pe cineva în drepturile sale, a da cuiva un anumit drept; a îndritui. Cinovnicul... așterne o otnoșănie... prin care îndreptuiește pe Costandin Arbure. ALECSANDRI, T. 1358.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A ÎNDREPTUI ~iesc tranz. pop. (persoane) A repune în drepturi. /în + drept + suf. ~ui
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
îndreptui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiesc, imperf. 3 sg. îndreptuia; conj. prez. 3 să îndreptuiască
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
îndreptui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiesc, imperf. 3 sg. îndreptuia; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptuiască
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
îndreptui, îndreptuiescverb
- 1. Îndreptăți, îndritui. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: îndreptăți îndritui
- Cinovnicul... așterne o otnoșănie... prin care îndreptuiește pe Costandin Arbure. ALECSANDRI, T. 1358. DLRLC
-
etimologie:
- În + drept + sufix -ui (după îndritui). DEX '09 DEX '98