ÎNCĂLȚĂRI s. f. pl. (Înv. și reg.) Încălțăminte. – Pluralul lui încălțare.

ÎNCĂLȚĂRI s. f. pl. (Regional) Încălțăminte. Le dă și o pereche de încălțări. DAVIDOGLU, O. 94. Nicoară purta încălțări de marochin pînă la genunchi, ca unul ce părea stăpîn. SADOVEANU, N. P. 22. Ți-oi cumpăra broboadă și încălțări de tîrg. MIRONESCU, S. A. 38.

ÎNCĂLȚARE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat¹. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundare a ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.

încălțare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 10/1 / Pl: ~țări / E: încălța] 1 Punere a încălțămintei în picioare Si: încălțat¹ (1), încălțătură (3). 2 Oferire de încălțăminte cuiva Si: încățat¹ (2). 3 (Îrg; lpl) Încălțăminte. 4 Montare de șine metalice la roțile căruțelor și la tălpile săniilor Si: încălțat¹ (4). 5 (Pfm) Înșelare. 6 (Înv; arg) Arestare.

ÎNCĂLȚARE, (2) încălțări, s. f. 1. Încălțat¹. 2. (Înv. și reg.; la pl.) Încălțăminte. 3. Spec. (Mar.) Afundarea ancorei în mâlul de pe fundul apei. – V. încălța.

încălțáre f., pl. ărĭ. Vechĭ. Azĭ nord. Încălțăminte.

încălțări (înv., reg., fam.) s. f. pl.

încălțări (înv., reg.) s. f. pl.

încălțări s. f. pl.

încălțare Cuvîntul învechit încălțare, folosit și la pluralul încălțări „încălțăminte” a fost explicat de PEW ea provenind din lat. *calceare, sub influența lui încălța. Ideea a fost adoptată fără rezerve de CDDE. Ca de obicei mai prudent, TDRG menționează și ipoteza formării în romînește, ca infinitiv al lui încălța. În continuare se pierde nu numai prudența, ci și asteriscul (omis pentru prima oară de CDDE, deși Tezaurul limbii latine nu înregistrează un substantiv calceare). DA și DLRM mai pomenesc de influența verbului romînesc, pe cînd CADE pornește mai simplu numai de la lat. calceare. Pentru a se ajunge la acest rezultat, se trece peste tot felul de nepotriviri, numai de dragul unui original latinesc în plus. Dacă în latinește a existat *calceare, era de genul neutru, pe cînd încălțare e feminin ; alte substantive în -are nu s-au păstrat din latinește (altare a fost înlocuit cu altarium) și nu vedem de ce acesta s-ar fi păstrat. Amestecul lui încălța nu poate în nici un chip să fie evitat, Atunci de ce să nu pornim direct de la el? Dacă mîncare „ceea ”ce se mănîncă„ nu este un substantiv latin *manducare, ci pur și simplu infinitivul lung al verbului romînesc mînca, ce ne împiedică să vedem și în încălțare ”ceea ce se încalță" infini- tivul lung al lui încălța ?

ÎNCĂLȚĂRI s. pl. v. încălțăminte.

încălțări s. pl. v. ÎNCĂLȚĂMINTE.