ÎNCÂRDUI, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din În cârd + suf. -ui.

cârdui [At: DOSOFTEI, V. S. 146/2 / Pzi: ~iesc, cârdui / E: cârd] 1-2 vtr (D. păsări și mamifere) A (se) aduna în cârd (1). 3-4 vtr (Pop; d. oameni) A (se) aduna în grupuri. 5 vr (Prt) A se întovărăși. 6 vt (Înv) A despărți în mai multe grupuri.

încârdui vtr [At: DA ms / Pzi: ~esc / E: în cârd + -ui] (Îrg) A (se) întovărăși.

ÎNCÂRDUI, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din în cârd + suf. -ui.

CÎRDUI, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrdui (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.

ÎNCÎRDUI vb. IV v. cîrdui.

CÎRDUI, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) aduna în cîrd. [Var.: încîrdui vb. IV] – Din cîrd.

A SE ÎNCÂRDUI mă ~iesc intranz. A stabili relații de tovărășie (condamnabilă). /în + cârd + suf. ~ui

încârduí v. a se întovărăși (V. ferchea-berchea). [Tras din cârd].

încîrdoșéz (mă) v. refl. (d. cîrd). Iron. Mă asociez, mă înhăĭtez. – Și -rduĭesc.

încârdui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiesc, imperf. 3 sg. încârduia; conj. prez. 3 să încârduiască

încârdui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încârduiesc, imperf. 3 sg. încârduia; conj. prez. 3 sg. și pl. încârduiască

ÎNCÂRDUI vb. v. înhăita.

încîrdui vb. v. ÎNHĂITA.