CÎRDUI, cîrduiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la păsări sau la animale, rar la oameni) A aduna în cîrd. Bacii cîrduiesc turmele. CAMILAR, T. 154. Abia afară își căpătă din nou tot curajul și prinse a cîrdui oamenii. CAMILAR, N. II 299. ◊ Refl. Turmele se cîrduiau prin poiene. CAMILAR, T. 174. – Variantă: încîrdui (SANDU-ALDEA, U. P. 212) vb. IV.