bușora^[1] v vz îmbujora

îmbojora v vz îmbujora

îmbujora [At: MARIAN, D. 33 / V: ~boj~ / Pzi: ~rez / E: în- + bujor] 1 vr (D. obraji) A se înroși, a se aprinde ca un bujor (1). 2 vr (D. oameni) A se înroși la față. 3 vtf (Rar) A face să se înroșească.

BUJORA, ÎMBUJORA (-rez) vb. tr. și refl. A (se) roși (la față) ca bujorul.

BUJORAT, ÎMBUJORAT adj. p. (ÎM)BUJORA. Roșit (la față) ca bujorul: cu obrajii bujorați de palme {~(I.-GH.)~}

BUJORA vb. I v. îmbujora.

ÎMBUJORA, îmbujorez, vb. I. Refl. (Despre obraji, p. ext. despre persoane, uneori determinat prin «la față») A se face roșu ca bujorul, a se aprinde la față, a se înroși, a se rumeni. Se îmbujoră la față, rușinată parcă de cine știe ce gînduri. ARDELEANU, D. 87. Se-mbujorase la față de parcă chiar l-ar fi văzut pe Sandu venind. MIRONESCU, S. A. 83. Obrajii fetei se îmbujorară. SANDU-ALDEA, D. N. 221. – Variantă: bujora vb. I.

A SE ÎMBUJORA mă ~ez intranz. (mai ales despre față, obraji) A se înroși ușor (ca bujorul); a se rumeni. /în + bujor

A ÎMBUJORA ~ez tranz. A face să se îmbujoreze; a rumeni. /în + bujor

îmbojoréz, V. îmbuj-.

îmbujoréz v. tr. Fac roș ca bujoru: frigu îĭ îmbujorase fața. – Și îmboj- (est).

îmbujora (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îmbujorez, 3 se îmbujorează; conj. prez. 1 sg. să mă îmbujorez, 3 să se îmbujoreze; imper. 2 sg. afirm. îmbujorează-te; ger. îmbujorându-mă

îmbujora (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbujorează

îmbujora vb., ind. prez. 1 sg. îmbujorez, 3 sg. și pl. îmbujorează; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbujoreze

ÎMBUJORA vb. a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) roși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.)

ÎMBUJORA vb. a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) roși, a (se) rumeni, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.)