zăcător, -oare s.f., adj. I s.f. 1 Vas mare în care se păstrează (provizoriu) vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. O fostă cramă, altădată cu zăcători imense (ARGH.). ♦ Vas mare cu gura largă (îngropat în pămînt), în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2 Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se fermentează pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3 (și, adj., piatră zăcătoare) Piatra de jos a morii, care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4 Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, (reg.) zăcătură. Și-a adăpat oile și le-a lăsat în zăcătoare (VLAS.). II adj. (înv.; despre oameni) 1 Care zace; care se află întins (pe pat, pe pămînt etc.), culcat pe orizontală. 2 Ext. Care este leneș. • pl. -ori, -oare. /zăcea + -ător.