ZIMOGEN, -Ă, zimogeni, -e, s. n., adj. (Biol.) 1. S. n. Formă inactivă a unei enzime. 2. Adj. (Despre celule, glande) Care produce enzime; (despre bacterii) care produce fermentație. – Din fr. zymogène.

zimogen, ~ă [At: CADE / Pl: ~i, ~e / E: fr zymogène] (Blg) 1 a (D. bacterii) Care produce fermentație Si: enzimatic. 2 sn Formă inactivă a unei enzime.

zimogen, -ă adj., s.n. (biochim.) 1 adj. (despre celule, glande) Care produce enzime. ♦ (despre bacterii) Care produce fermentație; fermentativ. 2 s.n. (mai ales la pl.) Principii inactive ale unei enzime, care se pot transforma în compuși activi prin acțiunea activatorilor. • pl. -i, -e. /<fr. zymogène; cf. gr. ζύμη „ferment”, γίγνομαι „a lua naștere”.

ZIMOGEN, -Ă adj. (Biol.; despre bacterii) Care produce fermentație. // s.n. Forma inactivă a unei enzime. [< fr. zymogène, cf. gr. zyme – ferment, gennan – a produce].

ZIMOGEN², -Ă, zimogeni, -e, adj. (Despre celule, glande) Care produce enzime; (despre bacterii) care produce fermentație; fermentativ. [morf. DOOM]

*zimogén, -ă adj. (zimo- din zimologie și -gen din idrogen). Chim. Care face să fermenteze: microb zimogen.

zimogen adj. m., pl. zimogeni; f. zimogenă, pl. zimogene

zimogen adj. m., pl. zimogeni; f. zimogenă, pl. zimogene

zimogen adj. m., pl. zimogeni; f. sg. zimogenă, pl. zimogene

ZIMO- „ferment, fermentație”. ◊ gr. zyme „drojdie, ferment” > fr. zymo-, engl. id., it. zimo- > rom. zimo-. □ ~gen (v. -gen₁), adj., (despre bacterii) care produce fermentație; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitate a proceselor biochimice care duc la sinteza enzimelor; ~genic (v. -genic), adj., (despre bacterii) care produce enzime; ~liză (v. -liză), s. f., dezintegrare a substanțelor sub acțiunea enzimelor; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul fermenților; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., tehnică a producerii procesului de fermentație; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a fermenților în scop terapeutic.^[1] modificată