18 definiții pentru zbânțui zbănțui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV] – Et. nec.

ZBÂNȚUÍ, zbấnțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțuí vb. IV]

A SE ZBÂNȚUÍ mă zbânțui intranz. A se juca sărind și alergând; a fi neastâmpărat; a zburda; a se zbengui. /Orig. nec.

ZBĂNȚUÍ vb. IV v. zbânțui.

zbînțui vb. IV. refl. (pop) A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. M-am zbînțuit așa, pe coclaurile bulgărești (GAL.). • prez.ind. zbînțui. și zbănțui vb. IV. /etimol. nec.

ZBĂNȚUÍ, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțuí (STANCU, D. 72) vb. IV.

ZBĂNȚUÍ vb. IV. v. zbânțui.

sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].

zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zbânțuí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbấnțui, 2 sg. te zbấnțui, 3 se zbấnțuie, imperf. 3 sg. se zbấnțuiá; conj. prez. 3 să se zbấnțuie

zbânțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zbânțui, 3 sg. și pl. zbânțuie, imperf. 3 sg. zbânțuiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

A se zbânțui ≠ a se liniști

ZBÎNȚUI vb. a se zbengui, a zburda. (Toată ziua se ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ZBĂNȚUÍ, zbắnțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strânge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)

Intrare: zbânțui
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbânțui
  • zbânțuire
  • zbânțuit
  • zbânțuitu‑
  • zbânțuind
  • zbânțuindu‑
singular plural
  • zbânțuie
  • zbânțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbânțui
(să)
  • zbânțui
  • zbânțuiam
  • zbânțuii
  • zbânțuisem
a II-a (tu)
  • zbânțui
(să)
  • zbânțui
  • zbânțuiai
  • zbânțuiși
  • zbânțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbânțuie
(să)
  • zbânțuie
  • zbânțuia
  • zbânțui
  • zbânțuise
plural I (noi)
  • zbânțuim
(să)
  • zbânțuim
  • zbânțuiam
  • zbânțuirăm
  • zbânțuiserăm
  • zbânțuisem
a II-a (voi)
  • zbânțuiți
(să)
  • zbânțuiți
  • zbânțuiați
  • zbânțuirăți
  • zbânțuiserăți
  • zbânțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbânțuie
(să)
  • zbânțuie
  • zbânțuiau
  • zbânțui
  • zbânțuiseră
verb (V408)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbănțui
  • zbănțuire
  • zbănțuit
  • zbănțuitu‑
  • zbănțuind
  • zbănțuindu‑
singular plural
  • zbănțuiește
  • zbănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbănțuiesc
(să)
  • zbănțuiesc
  • zbănțuiam
  • zbănțuii
  • zbănțuisem
a II-a (tu)
  • zbănțuiești
(să)
  • zbănțuiești
  • zbănțuiai
  • zbănțuiși
  • zbănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbănțuiește
(să)
  • zbănțuiască
  • zbănțuia
  • zbănțui
  • zbănțuise
plural I (noi)
  • zbănțuim
(să)
  • zbănțuim
  • zbănțuiam
  • zbănțuirăm
  • zbănțuiserăm
  • zbănțuisem
a II-a (voi)
  • zbănțuiți
(să)
  • zbănțuiți
  • zbănțuiați
  • zbănțuirăți
  • zbănțuiserăți
  • zbănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbănțuiesc
(să)
  • zbănțuiască
  • zbănțuiau
  • zbănțui
  • zbănțuiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zbănțui
  • zbănțuire
  • zbănțuit
  • zbănțuitu‑
  • zbănțuind
  • zbănțuindu‑
singular plural
  • zbănțuie
  • zbănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zbănțui
(să)
  • zbănțui
  • zbănțuiam
  • zbănțuii
  • zbănțuisem
a II-a (tu)
  • zbănțui
(să)
  • zbănțui
  • zbănțuiai
  • zbănțuiși
  • zbănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • zbănțuie
(să)
  • zbănțuie
  • zbănțuia
  • zbănțui
  • zbănțuise
plural I (noi)
  • zbănțuim
(să)
  • zbănțuim
  • zbănțuiam
  • zbănțuirăm
  • zbănțuiserăm
  • zbănțuisem
a II-a (voi)
  • zbănțuiți
(să)
  • zbănțuiți
  • zbănțuiați
  • zbănțuirăți
  • zbănțuiserăți
  • zbănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • zbănțuie
(să)
  • zbănțuie
  • zbănțuiau
  • zbănțui
  • zbănțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

zbânțui zbănțui

  • 1. popular familiar A se zbengui, a fi neastâmpărat; a se juca sărind și alergând.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: zburda antonime: liniști attach_file 3 exemple
    exemple
    • Te-ai duce dumneata la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241.
      surse: DLRLC
    • Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. A. II 176.
      surse: DLRLC
    • Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413.
      surse: DLRLC

etimologie: