VĂIERARE, văierări, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se văiera; vaiet. [Pr.: vă-ie-] – V. văiera.

văierare sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 205^v/28 / V: (înv) voi~ / Pl: ~rări / E: văiera] (Îrg) 1-2 Văitare (1-2).

văierare s.f. (înv., reg.) Faptul de a se văiera; vaiet, văitare. • pl. -ări. /v. văiera.

VĂIERARE, văierări, s. f. (Reg.) Faptul de a se văiera; vaiet. [Pr.: vă-ie-] – V. văiera.

VĂIERARE, văierări, s. f. Acțiunea de a se văiera; strigăt de durere, vaiet. S-aud văierări și zăngăt pe-aproape de arme. COȘBUC, AE. 36.

voierare sf vz văierare

văierare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. văierării; pl. văierări

văierare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. văierării; pl. văierări

văierare s. f., g.-d. art. văierării; pl. văierări

VĂIERARE s. v. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plângere, plâns, tânguială, tânguire, tânguit, văitare, văitat, văitătură.

văierare s. v. BOCEALĂ. BOCIRE. BOCIT. CĂINARE. JELIRE. JELIT. JELUIRE. LAMENTARE. LAMENTAȚIE. PLÎNGERE. PLÎNS. TÎNGUIALĂ. TÎNGUIRE. TÎNGUIT. VĂITARE. VĂITAT. VĂITĂTURĂ.