vâlvora [At: CANTACUZINO, N. P. 66^v/19 / V: vălvori, ~văra, ~vări, ~ri / Pzi: ~resc, 3 ~rește, ~rează / E: vâlvă] 1 vi (D. foc) A arde cu flăcări mari Si: a se înteți. 2 vi (D. foc) A se propaga. 3 vi (D. flăcări) A crește în cursul arderii, producând un zgomot caracteristic. 4 vi (D. obiecte, bunuri) A fi mistuit de flăcări. 5 vt (Reg; c. i. cuptorul) A încinge pentru copt. 6 vi (Mun; pex) A dogori (1). 7 vi (Fig; d. oameni) A avea febră mare. 8-9 vir (D. față, obraz) A se îmbujora (din cauza unei emoții puternice). 10 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) ceafa (sau obrajii) A bate pe cineva. 11 vi A răspândi o lumină puternică, roșiatică (ca de flacără). 12 vi A străluci. 13 vt (Îe) A-i ~ văzul A reda cuiva vederea (clară). 14 vt (Reg; c. i. oameni) A grăbi pe cineva în executarea unei acțiuni Si: a zori. 15 vi (Fig) A fi cuprins de înflăcărare.

vălvori v vz vâlvora

vâlvăra v vz vâlvora

vâlvări v vz vâlvora

vîlvora vb. I. intr. (despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vîlvătăi. • prez.ind. pers. 3 -ează. /de la vîlvoare.

VÎLVORA, pers. 3 vîlvorează, vb. I. Intranz. (Rar) A se aprinde, a arde cu flăcări mari, a scoate flăcări. Focul ce dormise sutimi de ani sub cenușă a vîlvorat la o adiere misterioasă. MACEDONSKI, O. IV 115. ◊ Fig. Obrajii lui vîlvorară. MACEDONSKI, O. III 67. Dar largile buchete de trandafiri sîngerii... vîlvorau printre frunzele lor verzi și ruginii. id. ib. 96.

vîlvoréz și -ăréz v. tr. (d. vîlvoare). Munt. Rar. Rîdic vîlvoare, ard cu mare flacără. V. refl. Focu s’a învîlvorat. V. învîlvoĭez.

vâlvora (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vâlvorează, imperf. 3 pl. vâlvorau; conj. prez. 3 să vâlvoreze

vâlvora (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvorează

vâlvora vb., ind. prez. 3 sg. vâlvorează