opțiuni
  • info

11 definiții pentru vâlvora

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂLVORA, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

VÂLVORA, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.

vâlvora [At: CANTACUZINO, N. P. 66v/19 / V: vălvori, ~văra, ~vări, ~ri / Pzi: ~resc, 3 ~rește, ~rează / E: vâlvă] 1 vi (D. foc) A arde cu flăcări mari Si: a se înteți. 2 vi (D. foc) A se propaga. 3 vi (D. flăcări) A crește în cursul arderii, producând un zgomot caracteristic. 4 vi (D. obiecte, bunuri) A fi mistuit de flăcări. 5 vt (Reg; c. i. cuptorul) A încinge pentru copt. 6 vi (Mun; pex) A dogori (1). 7 vi (Fig; d. oameni) A avea febră mare. 8-9 vir (D. față, obraz) A se îmbujora (din cauza unei emoții puternice). 10 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) ceafa (sau obrajii) A bate pe cineva. 11 vi A răspândi o lumină puternică, roșiatică (ca de flacără). 12 vi A străluci. 13 vt (Îe) A-i ~ văzul A reda cuiva vederea (clară). 14 vt (Reg; c. i. oameni) A grăbi pe cineva în executarea unei acțiuni Si: a zori. 15 vi (Fig) A fi cuprins de înflăcărare.

vălvori v vz vâlvora

vâlvăra v vz vâlvora

vâlvări v vz vâlvora

vîlvora vb. I. intr. (despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vîlvătăi. • prez.ind. pers. 3 -ează. /de la vîlvoare.

VÎLVORA, pers. 3 vîlvorează, vb. I. Intranz. (Rar) A se aprinde, a arde cu flăcări mari, a scoate flăcări. Focul ce dormise sutimi de ani sub cenușă a vîlvorat la o adiere misterioasă. MACEDONSKI, O. IV 115. ◊ Fig. Obrajii lui vîlvorară. MACEDONSKI, O. III 67. Dar largile buchete de trandafiri sîngerii... vîlvorau printre frunzele lor verzi și ruginii. id. ib. 96.

vîlvoréz și -ăréz v. tr. (d. vîlvoare). Munt. Rar. Rîdic vîlvoare, ard cu mare flacără. V. refl. Focu s’a învîlvorat. V. învîlvoĭez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vâlvora (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 vâlvorează, imperf. 3 pl. vâlvorau; conj. prez. 3 să vâlvoreze

vâlvora (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvorează

vâlvora vb., ind. prez. 3 sg. vâlvorează

Intrare: vâlvora
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vâlvora
  • vâlvorare
  • vâlvorat
  • vâlvoratu‑
  • vâlvorând
  • vâlvorându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • vâlvorează
 (să)
  • vâlvoreze
  • vâlvora
  • vâlvoră
  • vâlvorase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • vâlvorează
 (să)
  • vâlvoreze
  • vâlvorau
  • vâlvorară
  • vâlvoraseră
vălvori
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vâlvări
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vâlvăra
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vâlvoraverb

  • 1. rar (Despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Focul ce dormise sutimi de ani sub cenușă a vîlvorat la o adiere misterioasă. MACEDONSKI, O. IV 115. DLRLC
    • format_quote figurat Obrajii lui vîlvorară. MACEDONSKI, O. III 67. DLRLC
    • format_quote figurat Dar largile buchete de trandafiri sîngerii... vîlvorau printre frunzele lor verzi și ruginii. MACEDONSKI, O. III 96. DLRLC
etimologie:
  • vâlvoare DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.