13 definiții pentru vorbitor (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).

vorbitor, ~oare [At: MARDARIE, L. 101/18 / V: ~iu a, sm / Pl: ~i, ~oare a, smf, ~oare sn / E: vorbi + -tor, (18) după fr parloir] 1 a Care are facultatea de a utiliza un limbaj articulat. 2 a (Îs) Subiect (sau individ)~ Persoană a cărei vorbire (5) este supusă cercetării. 3 a Care imită limbajul articulat al oamenilor. 4 a (Reg) Vorbăreț (2). 5 a (Cig; rar; d. fime) Sonor. 6 a Care vorbește plăcut și mult Si: comunicativ, volubil (5). 7 a (Fig) Elocvent (6). 8 a (Fig) Semnificativ. 9 a Sugestiv. 10 a (Înv; d. limbi) Vorbit2 (4). 11 smf (Persoană) care vorbește într-o anumită limbă, dialect. 12 smf (Și; îvr; îs împreună ~) Interlocutor. 13 smf (Îvp; îls) ~ de rău, (înv) ~iu rău (de cineva) Bârfitor (1). 14 smf (Trs) Pețitor. 15 smf Persoană care povestește frumos (unui auditor). 16 smf Persoană care ține un discurs Si: conferențiar, orator. 17 sm (Pop) Mesager. 18 sn Cameră specială destinată întrevederilor dintre persoane aflate în internat, cazarmă, închisoare etc. și vizitatori Si: (frm) parloar. 19 sn (Rar) Difuzor pentru amplificarea vocii.

VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).

VORBITÓR2, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj. 1. Care vorbește; care are facultatea de a vorbi, care folosește limbajul articulat. Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codri veșnici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare curgînd spre vechea Romă. EMINESCU, O. I 91. Murăș, Murăș, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare Precum ești de mergătoare, Eu cu drag te-aș întreba N-ai văzut pe bădița? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136. 2. Care vorbește plăcut, care are darul vorbirii; comunicativ. Dintre toți obișnuiții casei, acela care păru a prinde mai bine intimități fu generalul, om încă tînăr, bogat, vorbitor, prietenos. BASSARABESCU, S. N. 71. Ea-i năltuță, mlădioară... Și-i frumoasă vorbitoare, Și de suflet iubitoare. ALECSANDRI, P. P. 301. 3. Care are convingere fără cuvinte, evident, edificator. Afirmația noastră se bazează pe o realitate vorbitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 5/2.

VORBITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care vorbește; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvântător. Ființă ~oare. 2) rar Care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine; semnificativ; elocvent; grăitor. Argument ~. /a vorbi + suf. ~tor

vorbitór, -oáre adj. Care vorbește: papagalu e o pasăre vorbitoare. S. m. și f. Orator: un vorbitor excelent. S. n., pl. -oare. Cameră destinată vorbiriĭ (conversațiuniĭ) părinților cu eleviĭ într’un internat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vorbitór1 adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. vorbitoáre

vorbitór adj. m., (persoană) s. m., pl. vorbitóri; f. sg. și pl. vorbitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VORBITÓR adj. v. comunicativ, concludent, convingător, decisiv, edificator, elocvent, expansiv, grăitor, hotărâtor, ilustrativ, pilduitor, prietenos, puternic, serios, sociabil, solid, tare, temeinic, volubil.

VORBITÓR adj., s. 1. adj. (rar) cuvântăreț, cuvântător. (Ființă ~oare.) 2. s. (livr.) locutor. (Un ~ care comunică un mesaj.) 3. s. v. conferențiar. 4. adj. v. sonor. 5. s. v. parloar.

vorbitor adj. v. COMUNICATIV. CONCLUDENT. CONVINGĂTOR. DECISIV. EDIFICATOR. ELOCVENT. EXPANSIV. GRĂITOR. HOTĂRÎTOR. ILUSTRATIV. PILDUITOR. PRIETENOS. PUTERNIC. SERIOS. SOCIABIL. SOLID. TARE. TEMEINIC. VOLUBIL.

VORBITOR adj., s. 1. adj. (rar) cuvîntăreț, cuvîntător. (Ființă ~.) 2. s. conferențiar, orator, (rar) cuvîntător. (Un ~ bine documentat.) 3. adj. sonor, vorbit. (Film ~.) 4. s. parloar, (înv.) parlatoriu. (~ la un cămin.)

Intrare: vorbitor (adj.)
vorbitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vorbitor
  • vorbitorul
  • vorbitoru‑
  • vorbitoare
  • vorbitoarea
plural
  • vorbitori
  • vorbitorii
  • vorbitoare
  • vorbitoarele
genitiv-dativ singular
  • vorbitor
  • vorbitorului
  • vorbitoare
  • vorbitoarei
plural
  • vorbitori
  • vorbitorilor
  • vorbitoare
  • vorbitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vorbitor (adj.)

  • 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: cuvântător (adj.) 2 exemple
    exemple
    • Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codri veșnici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare curgînd spre vechea Romă. EMINESCU, O. I 91.
      surse: DLRLC
    • Murăș, Murăș, apă lină, De mi-ai fi tu vorbitoare Precum ești de mergătoare, Eu cu drag te-aș întreba N-ai văzut pe bădița? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 136.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Care vorbește plăcut (și mult).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: comunicativ vorbăreț 2 exemple
      exemple
      • Dintre toți obișnuiții casei, acela care păru a prinde mai bine intimități fu generalul, om încă tînăr, bogat, vorbitor, prietenos. BASSARABESCU, S. N. 71.
        surse: DLRLC
      • Ea-i năltuță, mlădioară... Și-i frumoasă vorbitoare, Și de suflet iubitoare. ALECSANDRI, P. P. 301.
        surse: DLRLC
  • 2. Care constituie o dovadă serioasă; care vorbește de la sine.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: edificator elocvent evident semnificativ un exemplu
    exemple
    • Afirmația noastră se bazează pe o realitate vorbitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 5/2.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Vorbi + sufix -tor
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX