VORBIT², -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba folosită în mod curent, limba uzuală. – V. vorbi.

vorbit¹ sn [At: MURNU, O. 77 / Pl: ? / E: vorbi] 1-3 Vorbire (1, 10, 11). 4 Discuție (1). 5 Conversație.

vorbit², ~ă a [At: GENILIE, G. 159/10 / Pl: ~iți, ~e / E: vorbi] 1 Care este exprimat oral¹ Si: (înv) vorovit¹ (1). 2 Care se comunică verbal Si: (înv) vorovit¹ (1). 3 (D. filme cinematografice) Însoțit de vorbire (10) și de muzică Si: sonor, vorbitor (5). 4 (D. limbi) Care este în uz Si: (înv) vorbitor (10). 5 (Îoc scris) Care se caracterizează prin oralitate. 6 (Îs; îoc limbă scrisă) Limbă ~ă Aspect oral¹ al unei limbi. 7 (Pex; îas) Limbă populară. 8 (D. examene, concursuri etc.) Care se susține oral¹. 9 Menționat. 10 Cunoscut² (1). 11 (Îvr) Convenit².

vorbit¹ s.n. Faptul de a (se) vorbi. • /v. vorbi.

vorbit², -ă adj. 1 (despre cuvinte, enunțuri etc. sau despre gînduri, idei, sentimente etc.) Care este spus, rostit, exprimat oral; care este comunicat, prezentat oral. Aniversarea... a produs un șir de manifestări scrise și vorbite (VLANU). ◊ Limbă vorbită v. limbă. 2 (mai ales despre stil) Care este specific exprimării orale; care se caracterizează prin oralitate. Cronicarul din Caragiale alternează stilul lui vorbit cu stilul vorbit al personajelor (CONST.). 3 Care este convenit, stabilit. Cîți sorți am avea de cititori în condițiunile vorbite? (CAR.). • pl. -ți, – te. /v. vorbi.

VORBIT², -Ă, vorbiți, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbită = limba întreținută obișnuit în viu grai, limbă uzuală. – V. vorbi.

VORBIT, -Ă, vorbiți, -te, adj. Rostit, exprimat, grăit, spus; p. ext. expus oral. A început mai pe urmă examenul vorbit. I. BOTEZ, ȘC. 82. Limba vorbită = limba întrebuințată obișnuit în viu grai, limba uzuală. Între limba vorbită și limba scrisă există deosebiri. IORDN, L. R. 237. Limba vorbită este supusă unor variații mai mari decît cea scrisă. MACREA, F. 52. În evoluția ei, limba vorbită a poporului nu va accepta decît ceea ce-i trebuie pentru a îmbunătăți și clarifica exprimarea. SADOVEANU, E. 34. ◊ (Adverbial) E vrednic ca o fată mare, își urmă vorbit gîndurile Neonil Roșca. SADOVEANU, P. M. 20.

VORBIT ~tă (~ți, ~te) Care se realizează prin vorbire; oral. ◊ Limbă ~tă limbă uzuală; grai viu. /v. a vorbi

VORBIT adj. 1. v. oral. 2. v. sonor.

VORBIT adj. 1. oral. (Limbaj ~.) 2. sonor, vorbitor. (Film ~.)

VORBIT, -Ă adj. (< vorbi < vorbă + suf. -i): în sintagmele enunț vorbit, limbă vorbită și sunet vorbit (v.).