21 de definiții pentru vocală

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOCALĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.

voca [At: MAIOR, IST. 274/14 / V: (înv) vocal sn, vocale / Pl: ~le / E: lat vocalis, ger Vokal] (Fon) 1 sf Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol. 2 sf Semn grafic care reprezintă o vocală (1) Si: (îvr) voce (46). 3 sf (Îs) ~ anterioară (sau prepalatală, palatală) Vocală (1) care se articulează în partea anterioară a cavității bucale. 4 sf (Îs) ~ medială (sau centrală) Vocală (1) care se articulează în partea medială a cavității bucale. 5 sf (Îs) ~ posterioară (sau postpalatală, velară) Vocală (1) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale. 6 sf (Îs) ~ neutră Structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. 7 a (Îvr) Care prezintă caracteristicile unei vocale (1).

voca s.f. (fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întîlnească nici un obstacol. Vocalele limbii române sînt: a, ă, î (â), e, i, o, u. Vorbea foarte repede,... lungind, adînc tulburător, vocalele (CA. PETR.). ◊ Vocală anterioară (sau palatală, prepalatală) = vocală care se articulează în partea anterioară a cavității bucale (e, i). Vocală medială (sau centrală) = vocală care se articulează în partea medială a cavității bucale (a, ă, î). Vocală posterioară (sau postpalatală, velară) = vocală care se articulează în partea posterioară a cavității bucale (o, u). Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. Vocală deschisă v. deschis. Vocală închisă v. închis. Vocală lungă v. lung. Vocală rotunjită v. rotunjit. Vocală scurtă v. scurt. Vocală tematică v. tematic. ♦ Semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. • pl. -e. /<lat. [littera]vocalis, it. vocale, germ. Vokal.

VOCALĂ, vocale, s. f. (Fon.) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. ◊ Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.

VOCALĂ, vocale, s. f. (Gram.; în opoziție cu consoana) Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber, fără să întîlnească nici un obstacol, nici o ocluziune: semnul grafic, litera, care reprezintă un asemenea sunet. A, e, i, o, u, ă, î sînt vocale ale limbii romîne.Alternanțele fonetice privesc atît vocalele, cît și consoanele. IORDAN, L. R. 167. Un glas limpede de orășan care spunea uscat și simplu vocalele, se ridică deasupra gălăgiei. DUMITRIU, B. F. 10. Lipsa unei vocale, greșul unei periode sînt lucruri serioase. RUSSO, S. 77.

VOCA s.f. Sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întîlnească nici un obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< it. vocale, lat. vocalis].

VOCA s. f. sunet al vorbirii la a cărui articulare aerul din laringe iese liber, fără să întâlnească nici un obstacol; semn grafic, literă reprezentând un asemenea sunet. (< lat. vocalis, germ. Vokal)

VOCALĂ ~e f. 1) Sunet al vorbirii produs prin ieșirea liberă a curentului de aer din plămâni. 2) Semn grafic ce reprezintă un astfel de sunet. /<germ. Vokal, it. vocale, lat. vocalis

vocală f. literă ce are un son prin sine însăș: a, e, i, o, u sunt vocale.

vocal1, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 59 / Pl: ~i, ~e / E: fr vocal, lat vocalis] 1 (Muz) Care este executat cu vocea. 2 (Îs; îoc muzică instrumentală) Muzică ~ă Muzică compusă pentru a fi interpretată cu vocea. 3 (D. oameni; îs) Solist ~ Solist care cântă cu vocea. 4 (Îs) Ansamblu ~ Grup de cântăreți care interpretează împreună o piesă muzicală. 5 Care aparține vocii (1) Si: (nob) vocifer (1). 6 Care ține de voce, de tehnica emisiei sunetelor Si: (nob) vocifer (2). 7 Care servește la producerea vocii (2) Si: (nob) vocifer (3). 8 (Îs) Coardă ~ă Fiecare dintre formațiunile ligamentoase simetrice ale laringelui, prin vibrarea cărora se produc sunetele. 9 (Îs) Scară Registrul complet al sunetelor vocii umane.

*vocál, -ă adj. (lat. vocalis, d. vox, vocis, voce). Relativ la voce: coardele vocale ale gîtuluĭ. Cu vocea, din gură: muzica vocală (în opoz. cu cea instrumentală). S. f. Gram. Sunet care se pronunță fără ajutoru uneĭ consonante: a, e, i, o, u, ă, î îs vocale. Adv. Pin voce.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

voca s. f., g.-d. art. vocalei; pl. vocale

voca s. f., g.-d. art. vocalei; pl. vocale

+literă-voca s. f., g.-d. art. literei-voca; pl. litere-voca

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VOCA s. (FON.) 1. (înv.) glasnică, sunătoare. (Consoane și ~e.) 2. vocală anterioară = vocală palatală, vocală prepalatală; vocală centrală = vocală medială; vocală medială = vocală centrală; vocală palatală = vocală anterioară, vocală prepalatală; vocală posterioară = vocală postpalatală, vocală velară; vocală postpalatală = vocală posterioară, vocală velară; vocală prepalatală = vocală anterioară, vocală palatală; vocală velară = vocală posterioară, vocală postpalatală.

VOCA s. (FON.) (înv.) glasnică, sunătoare. (Consoane și ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

VOCA s. f. (< it. vocale, lat. vocalis, germ. Vokal): sunet care se produce prin scurgerea nestânjenită și continuă a curentului de aer sonor prin canalul vorbitor. ◊ ~ simplă: v. pronunțată și notată o singură dată, ca de exemplu a și e în parte, o și ă în zonă, u și i în puțin, î din până.~ dublă: v. pronunțată și notată de două ori, ca de exemplu ee în alee și epopee, ii în ființă și viitor, oo în coopera și zoologie, uu în atuuri și continuu.~ plenisonă: v. care are caracter silabic (adică poate forma singură o silabă), ca de exemplu a în ață, e în era, i în ițar, o în oră, u în ușă.~ semisonă: v. care nu are valoare silabică, care nu poate forma singură o silabă, ca de exemplu ă în bă-iat și mi-lă, î în dâ-ră și mâ-nă.~ în hiat: v. care se întâlnește cu o altă v. în cadrul aceluiași cuvânt sau cu o v. din alt cuvânt, ca de exemplu e și a în cuvântul crea (cre-a), iar o și o în cuvinte diferite ca o operă.~ palatală: v. articulată în regiunea palatului gurii prin apropierea limbii de această zonă, ca de exemplu e în cuvântul estuar și i în cuvântul istm.~ anterioară (prepalatală): v. care se articulează într-un punct situat în partea de dinainte a cavității bucale, ca de exemplu e în cuvântul era și i în cuvântul imun.~ medială (neutrală, centrală): v. care are ca punct de articulație partea de mijloc a cavității bucale, ca de exemplu a în aur, ă în ăștia și î în înalt.~ posterioară (postpalatală, velară): v. care se articulează în partea de dinapoi a cavității bucale, ca de exemplu o în odor și u în unic.~ deschisă: v. care se articulează cu maxilarele mai depărtate și cu canalul dintre limbă și palatul gurii mai larg decât la o v. închisă, ca de exemplu a din baclava.~ semideschisă (mijlocie): v. care se articulează cu maxilarele pe jumătate deschise și cu canalul dintre limbă și palatul gurii strâmtat pe jumătate, ca de exemplu ă din țări, e din fler și o din corp.~ închisă: v. care se articulează cu maxilarele apropiate unul de celălalt și cu canalul dintre limbă și palatul gurii mult mai strâmtat decât în pronunțarea unei v. deschise, ca de exemplu i din in, î din încă și u din una.~ labială (rotunjită): v. care se articulează cu participarea buzelor, ca de exemplu o în onoare și u în unește.~ nelabială (nerotunjită): v. care se articulează fără participarea buzelor, ca de exemplu a în arc, ă în soră, e în era, i în inimos și î în mâine.~ mobilă: v. din rădăcina unui cuvânt flexibil care apare numai în unele forme ale acestuia, ca de exemplu o în cuvântul rusesc son „vis” (N. sg. sonG. sg. sna). ◊ ~ mută: v. care nu se pronunță deloc sau care se pronunță foarte slab, ca de exemplu e (finală și medială) din cuvintele franțuzești femme „femeie” și petit „mic” (în primul caz nu se pronunță, iar în al doilea se pronunță foarte slab). ◊ ~ accentuată (tonică): v. care este scoasă în evidență prin accent, ca de exemplu a în tare, e în fermă, i în ține, o în voie, u în sună, ă în zările și î în săptămâni.~ neaccentuată (atonă): v. care nu este scoasă în evidență prin accent, ca de exemplu a în canistră, e în trecător, i în direcție, o în colonel, u în bucuros, ă în ciupercă și î în câmpie.~ protonică: v. care se află înainte de silaba accentuată, ca de exemplu a în calibru, e în ferigă, i în vioară, o în colțat, u în sulfină, ă în măsea și î în câtime.~ posttonică: v. care se află după silaba accentuată, ca de exemplu a în vremea, e în mare, i în fabrică, o în radio, u în abur și ă în salbă.~ iodizată: v. care primește în pronunțare un iod (v.) anterior, la început de cuvânt, ca de exemplu v. e din cuvintele el (pron. „iel”), este (pron. „ieste”) etc.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

vocală, vocale s. f. Semn (notă) în muzica bisericească psaltică, în număr de zece, prin care se arată distanțele ascendente sau descendente dintre sunete. – Din lat. vocalis, germ. Vokal.

Intrare: vocală
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • voca
  • vocala
plural
  • vocale
  • vocalele
genitiv-dativ singular
  • vocale
  • vocalei
plural
  • vocale
  • vocalelor
vocativ singular
plural
vocale
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vocal adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vocal
  • vocalul
  • vocalu‑
  • voca
  • vocala
plural
  • vocali
  • vocalii
  • vocale
  • vocalele
genitiv-dativ singular
  • vocal
  • vocalului
  • vocale
  • vocalei
plural
  • vocali
  • vocalilor
  • vocale
  • vocalelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

voca, vocalesubstantiv feminin

  • 1. fonetică; fonologie Sunet al vorbirii la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator, fără să întâlnească niciun obstacol; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote A, e, i, o, u, ă, î sunt vocale ale limbii române. DLRLC
    • format_quote Alternanțele fonetice privesc atît vocalele, cît și consoanele. IORDAN, L. R. 167. DLRLC
    • format_quote Un glas limpede de orășan care spunea uscat și simplu vocalele, se ridică deasupra gălăgiei. DUMITRIU, B. F. 10. DLRLC
    • format_quote Lipsa unei vocale, greșul unei periode sînt lucruri serioase. RUSSO, S. 77. DLRLC
    • 1.1. Vocală neutră = structură vocalică ce se caracterizează prin formanți situați la 500 Hz, 1500 Hz, 2500 Hz. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Vocală anterioară = vocală palatală, vocală prepalatală. Sinonime
    • 1.3. Vocală centrală = vocală medială. Sinonime
    • 1.4. Vocală medială = vocală centrală. Sinonime
    • 1.5. Vocală palatală = vocală anterioară, vocală prepalatală. Sinonime
    • 1.6. Vocală posterioară = vocală postpalatală, vocală velară. Sinonime
    • 1.7. Vocală postpalatală = vocală posterioară, vocală velară. Sinonime
    • 1.8. Vocală prepalatală = vocală anterioară, vocală palatală. Sinonime
    • 1.9. Vocală velară = vocală posterioară, vocală postpalatală. Sinonime
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.