VIRTUOZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

virtuoz, ~ă [At: AR (a. 1837), 351/26 / P: ~tu-oz / V: ~os smf, (îvr) ~tos sm / Pl: ~i, ~e / E: it virtuoso, fr virtuose] 1 sm (rar sf) Muzician foarte talentat, având o tehnică interpretativă desăvârșită. 2 a (Muz; d. interpretarea unor partituri) Care demonstrează virtuozitate (1) Si: (rar) virtuozic. 3 sm (rar sf) Artist (scriitor, actor, pictor etc.) care stăpânește perfect tehnica artei sale.

virtuoz, -ă s.m., s.f., adj. (muz.) 1 s.m., s.f. Persoană care stăpînește în mod desăvîrșit tehnica unui instrument muzical sau, ext., tehnica unei arte. Jocul unui actor sau cîntul unui virtuoz (VIANU). 2 adj. (despre piese muzicale, despre moduri de interpretare a acestora etc.) Care demonstrează, care exprimă virtuozitate. • sil. -tu-oz. pl. -i, -e. și virtuos, -oasă s.m., s.f. /<it. virtuoso, fr. virtuose.

VIRTUOZ, virtuozi, s. m. Persoană care stăpânește în mod desăvârșit tehnica unui instrument muzical sau, p. gener., tehnica unei arte. [Pr.: -tu-oz] – Din it. virtuoso, fr. virtuose.

VIRTUOZ, -OAZĂ s. m. și f. v. virtuos².

VIRTUOZ s.m. Muzician, cîntăreț care stăpînește perfect tehnica unui instrument muzical, dînd dovadă de o aptitudine deosebită și de talent. ♦ (P. ext.) Cel care are talente deosebite într-o artă oarecare. [Pron. -tu-oz. / < fr., it. virtuose, cf. it. virtuoso – abil].

VIRTUOZ I. s. m. interpret care stăpânește la perfecțiune tehnica execuției muzicale sau (p. ext.) a unei arte. II. adj. foarte abil în meseria sa. (< it. virtuoso, fr. virtuose)

VIRTUOZ ~i m. Persoană care demonstrează o tehnică superioară în mânuirea unui instrument muzical. [Sil. -tu-oz] /<it. virtuoso, fr. virtuose

virtuoz m. muzicant de talent.

virtos¹ sm vz virtuoz

virtuos², ~oasă smf vz virtuoz

virtuos¹, -oasă adj. (despre oameni) Care respectă și realizează în mod consecvent principiile și normele etice; care este înzestrat cu multe virtuți. ◊ (subst.) Virtuosul este omul care cunoaște și se comportă în consecință (VIANU). ♦ (despre manifestări, fapte etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează sau denotă virtute; care caracterizează pe omul virtuos. • sil. -tu-os. pl. -oși, -oase. /<lat. virtuosus, -a, -um, fr. vertueux, it. virtuoso.

virtuoz (interpret de bravură) (desp. -tu-oz) s. m., pl. virtuozi

virtuoz (muzician) (-tu-oz) s. m., pl. virtuozi

virtuoz (artist) s. m. (sil. -tu-oz), pl. virtuozi

virtuoz (< it. virtuoso), interpret care a dobândit perfecțiunea tehnică vocală sau instrumentală. În sec. 18 și 19, termenul s-a referit îndeosebi la marii cântăreți (castrați*). În sec. 19, renumiți violoniști și pianiști au perfecționat considerabil tehnica instr., fapt care a stimulat crearea compozițiilor de bravură, încărcate de efecte, uneori pur decorative (exterioare) și sărace în substanță muzicală (artistică). Astfel se explică cele două accepțiuni contrarii ale termenului, cea pozitivă, răspândită în Franța, care desemnează un artist desăvârșit, și cea peiorativă, din Anglia, care desemnează un executant dotat cu o tehnică impecabilă dar lipsit de sensibilitate artistică. Printre marii v. ai sec. 19, ale căror compoziții au rămas adevărate modele de îmbinare între bravură și muzicalitate, se numără Paganini, Listz, Chopin.