VEZICATOR, -OARE, vezicatori, -oare, adj., s. n. (Substanță, medicament) care produce vezicule pe piele; vezicant. – Din fr. vésicatoire.

vezicator, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / V: ~cătoare (Pl și: înv, ~cători) sf, (rar) ~ie a, (înv) vizecătoare sf, vizicatăr sn, vizicatoare, vizicatorie, vizicătoare (Pl și: vizicători) sf / Pl: ~i, ~oare, (înv) ~i sf / E: fr vésicatoire, lat vesicatorius, -a, -um] 1 sf, (rar) sn Plasture îmbibat cu o substanță iritantă care provoacă formarea unor vezicule (4) pe piele și care se folosește ca mijloc terapeutic în anumite boli Si: (înv) vezicatură (1). 2 sf, (rar) sn Substanță iritantă care produce vezicule (4) pe piele și care se folosește ca mijloc terapeutic Si: (înv) vezicatură (2). 3 a Care produce vezicule (4) Si: vezicant (2).

vezicator, -oare adj., s.f. (Substanță, medicament) care determină apariția de vezicule pe piele, provocînd o congestie locală; vezicant. • pl. -ori, -oare. /<fr. vésicatoire.

VEZICATOR, -OARE, vezicatori, -oare, adj. Vezicant. – Din fr. vésicatoire.

VEZICATOR, -OARE adj. (despre substanțe, medicamente) care determină apariția de vezicule (2) pe piele, provocând o congestie locală; vezicant. (< fr. vésicatoire)

VEZICATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) v. VEZICANT. /<fr. vésicatoire

vezicatorie a vz vezicator

vezicator¹ adj. m., pl. vezicatori; f. sg. și pl. vezicatoare

vezicator¹ adj. m., pl. vezicatori; f. sg. și pl. vezicatoare

vezicator adj. m., pl. vezicatori; f. sg. și pl. vezicatoare

VEZICATOR adj. vezicant. (Substanță ~oare.)

VEZICATOR adj. vezicant. (Substanță ~.)